ACTUALITATE 26 octombrie 2023

Ofertele şcolilor de Poliţie, prezentate în cadrul unui eveniment organizat la Sepsi Value Center

de Agerpres | 761 vizualizări

Oferta educaţională a şcolilor de Poliţie va fi prezentată, joi, elevilor din judeţul Covasna, în cadrul unui eveniment public organizat de către Inspectoratul de Poliție Județean, la centrul comercial Sepsi Value din Sfântu Gheorghe, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Potrivit acestora, tinerii vor putea afla care sunt condiţiile de înscriere pentru sesiunea curentă de admitere la şcolile de Poliţie şi vor avea, totodată, posibilitatea de a cunoaşte activitatea structurilor din cadrul Inspectoratului, de a vedea dotările de care dispun, dar şi de a se întâlni cu absolvenţi ai promoţiilor anterioare.

„Cei interesaţi vor avea posibilitatea să interacţioneze cu poliţişti de rutieră, criminalistică, ordine publică şi acţiuni speciale care vor prezenta o parte din dotările tehnice ale poliţiei, activităţile specifice structurilor din care fac parte şi vor exemplifica unele din tehnicile folosite în activităţile curente. De asemenea, vor fi prezenţi absolvenţi din promoţii recente care pot reda aspecte din experienţa de elev al şcolii de poliţie. Specialişti din cadrul birourilor de pregătire profesională, siguranţă şcolară şi prevenire vor fi şi ei prezenţi pentru a face cunoscută activitatea structurilor din care provin şi a răspunde eventualelor întrebări”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Covasna.

Acţiunea va avea loc în incinta centrului comercial Sepsi Value între orele 10:00-13:00.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.