ACTUALITATE 16 noiembrie 2016

Oferta turistică a judeţului, testată de reprezentanţii mai multor agenţii de turism

de Agerpres | 789 vizualizări

Reprezentanţii mai multor agenţii de turism din Bucureşti au petrecut câteva zile în judeţul Covasna, la invitaţia Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului, pentru a testa oferta turistică a zonei.

La acest infotrip au participat reprezentanţi ai 14 agenţii de turism şi organizatori de evenimente pentru corporaţii, iar programul a cuprins cele mai importante destinaţii turistice, puncte de cazare de referinţă, dar şi activităţi care conturează profilul judeţului Covasna, cum ar fi vizitarea unor conace, a unei fabrici de îmbuteliere a apei minerale, ateliere meşteşugăreşti şi gospodării rurale unde se prepară pâine tradiţională pe vatră sau kürtőskalács.infotrip (4)

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Robert, a precizat că această acţiune încheie prima campanie de promovare a potenţialului natural şi turistic al judeţului, demarată anul trecut, prin intermediul câtorva dintre cei mai renumiţi jurnalişti şi bloggeri din ţară în domeniul turismului, modei, gastronomiei, lifestyle-ului şi fotografiei.

„Ne bucurăm că reuşim să încheiem anul 2016 cu o ultimă măsură de promovare ce are rolul de a duce toată vizibilitatea şi expunerea extraordinară, obţinută în ultimul an, în zona vânzărilor şi a facilitării discuţiilor cu companiile care duc turişti în multe părţi ale României. Ne-am dorit şi am reuşit să atingem şi un target extrem de important pentru hotelierii noştri, agenţii care organizează evenimente şi team-buildinguri pentru companii. Feedback-ul a fost excelent şi sperăm ca în cel mai scurt timp să se vadă şi rezultatele”, a declarat Grüman Róbert.

În cadrul acestei campanii a fost realizat website-ul www.viziteazaCovasna.ro, precum şi o serie de pachete de vacanţă.

De asemenea, au fost desemnate cele „şapte minuni” turistice ale judeţului infotripCovasna, respectiv Muntele Puturosu din Balvanyos, conacul Damokos Gyula din Cernat, biserica „Sfântul Emeric” din Ghelinţa, calea ferată forestieră cu ecartament îngust de la Comandău, biserica din Aita Mare, Mestecănişul de la Reci şi Cheile Vârghişului, care vor fi promovate online, în diverse cataloage, precum şi la târguri şi expoziţii de profil interne şi internaţionale, inclusiv la Târgului de Turism ce va avea loc în perioada 17-20 noiembrie a.c la Centrul Expoziţional Romexpo din Bucureşti.

În primăvara anului viitor, Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului Covasna va deschide un birou judeţean de informare turistică în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, unde vizitatorii vor putea găsi, pe lângă oferte turistice, şi suveniruri şi produse locale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.