Interviu cu Victor Drăgan, comediantul din Sfântu Gheorghe 

Nimic nu ne eliberează de stres mai bine decât o porție bună de râs. Sunt însă și oameni pentru care hohotele sunt confirmarea faptului că sunt ași în ceea ce fac. Buna dispoziție a publicului este și pentru Victor Drăgan, comediantul din Sfântu Gheorghe, o binecuvântare după fiecare show. Tânărul de 30 de ani nu își mai imaginează viața fără umor. Face stand-up de nouă ani și marea majoritate a amintirilor frumoase acumulate de-a lungul vieții se leagă de acest domeniu pe care l-a îndrăgit atât de mult. Comediantul ne-a povestit despre primele show-uri, despre apariția la iUmor și rolul comediei în discursul public, dar ne-a împărtășit și câteva sfaturi pentru cei care abia au pășit pe acest drum.  

Pentru început, te rog să ne spui cine este Victor Drăgan și cine a fost înainte să devină comediant? 

Am fost student la masterat. M-am apucat de comedie ori în ultimul an de facultate, ori în primul an de masterat, nici nu mai știu. Am fost student sărac și acum sunt comediant sărac. Ce am studiat eu nu are nicio legătură cu comedia. Am terminat la Universitatea din București, Facultate de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Studii Americane. 

Când te-ai întâlnit pentru prima oară cu domeniul stand-up comedy?  

Nu o să uit niciodată acel moment. Am început să mă duc la spectacole la Club 99. Oricum îmi plăcea dinainte stand-up comedy și am devenit oarecum consumator și de stand-up comedy românesc, în fiecare marți. După aceea am aflat că se organiza seara amatorilor, seara de open mic și am pornit așa cu inconștiență, bazându-mă pe principiul că pot să fac și eu asta. La prima urcare n-am reușit să îngân un singur cuvânt din cauza fricii, a emoțiilor. Asta a fost acum nouă ani. Primele zece urcări  au fost oribile. Mie mi-a luat mai mult timp. Sunt unii comedianți care rup de la prima apariție. 

Presupun că umorul te-a însoțit pe tot parcursul vieții, încă dinainte să devii comediant. Glumele au fost la loc de cinste mereu în familia ta? 

Nu știu dacă umorul e ereditar sau nu, dar bunica mea a avut foarte mult umor și părinții mei la fel, în special mama. Încă din școală eram clovnul clasei. Când am avut întâlnirea de zece ani, pe colegii mei nu i-a surprins cu nimic faptul că fac stand-up comedy acum. 

Colegii tăi nu s-au mirat că ai devenit comediant, dar familia cum a reacționat? 

Cel mai recent show din Sfântu Gheorghe a fost o victorie personală pentru mine. În timpul show-ului eu am făcut abstracție de faptul că sunt și părinții mei în sală, dar oarecum am reușit să îi conving. Ei până acum erau – «lasă-l să facă dacă îi place», dar acum chiar au râs la glume și și-au zis – «măi, e bun, e bunicel».

Spuneai că ți-a fost greu să îți controlezi emoțiile la început. Cum ai reușit să le depășești totuși? 

M-am ambiționat pur și simplu. Inițial m-am demoralizat instantaneu. Am zis că nu mai pun piciorul pe scenă, iar după aceea m-am îmbărbătat și mi-am zis că nu mă las cu una cu două.  

Cum îți scrii materialul și ce te inspiră să scrii o glumă? 

Sunt unele poante care îți vin pur și simplu. Pe de o parte sunt și destul de nedisciplinat. Unii comedianți care din asta trăiesc, au un program foarte strict. Cristi Popescu spunea la un moment dat că el scrie patru ore pe zi. La mine nu funcționează așa. Din punctul meu de vedere, inspirația nu e un robinet căruia îi dai drumul. Majoritatea glumelor îți vin, după aceea eventual se sedimentează în timp și poate iese o bucată mai mare de material. Marea majoritate a glumelor mor pe pagină ca niște premise care n-au germinat. Întâmplări, chestii pe care le vezi la televizor, chestii care ți se întâmplă, cam de acolo îți iei inspirația. Lumea se așteaptă la ceva mult mai spectaculos. Asta e întrebarea care mi se pune de cele mai multe ori atunci când lumea află că fac stand-up. Unii au impresia că se pogoară muza creației la ceas de seară când e lună plină. 

Crezi că umorul tău e definit de o direcție artistică anume, adică îți propui să fii într-un anumit fel? 

Tocmai că nu îmi propun. Umorul meu nu este foarte personal ce-i drept. Sunt alții care se confesează prin glume pe scenă. Eu sunt undeva mult în spatele poantei. Nici nu știu dacă am reușit să îmi concretizez un stil. Am fost acuzat că am glume intelectuale, inteligente. Nu vreau să mă laud, dar asta mi s-a spus. Și încerc totuși să ridic cât pot de mult ștacheta, în sensul în care să nu apelez la cel mai mic numitor comun. Încerc să scriu glume care îmi plac mie în primul rând. Cred că asta e ideea. Ăsta e primul obstacol, să îmi placă mie. Asta nu am zis-o eu, a zis-o altcineva, dar ideea în stand-up este să nu faci compromisuri, ci să scrii glumele care îți plac ție și să le păstrezi pe cele care plac publicului. 

Ce a urmat după primele apariții? 

Pe vremea aceea comedianții aveau un traseu mai mult sau mai puțin stabilit. Trebuia să faci un an de open mic, adică de seara amatorilor, cât să capeți experiență. Apoi te luau comedianții mari în deschidere și apoi când încetau să te ia în deschidere, acela era semnalul că e timpul ca puiul să părăsească cuibul și să încerce să își facă o carieră. Cam asta a fost. Am locuit o vreme în București, șase ani aproape. Am început cu show-uri în București, iar primul show în afara Bucureștilor a fost la Coffee No1, aici în Sfântu Gheorghe. Apoi încet, încet am început să acumulez material cât să am de un one-man show. 

De ce ai ales să mergi la iUmor? 

Din același motiv pentru care se duce oricine – expunere. Din păcate, la noi dacă nu te știe lumea de undeva, nu vine la show-uri. De asta m-am dus la iUmor. Indiferent de ce auziți de la alți comedianți, cu toții ne ducem acolo doar ca să dobândim notorietate. E o oarecare carte de vizită, ai o apariție filmată, dar atât. Nu pot să zic că m-a ajutat în carieră într-un fel sau altul. Cred că aș fi fost în același punct, fie că apăream sau nu la iUmor. Pe alții în schimb i-a lansat pe orbită. 

Te-ai confruntat vreodată cu situații în care în viața de zi cu zi nu ai fost luat în serios pentru că ești comediant?  

Nu, pentru că eu, spre deosebire de alții, sunt foarte serios în afara scenei. Sunt unii comedianți care sunt amuzanți atât pe scenă, cât și în afara ei. Dacă se adună mai mulți comedianți la o masă, e un adevărat concurs de poante. Fiecare încearcă să fie cât mai volubil, să livreze glume create pe moment cu cât mai mult aplomb, dar eu nu. Mi se pare epuizant. Eu sunt comediant pe scenă, în afara ei sunt persoană fizică, sunt Victor Drăgan și atât. Sunt o persoană relativ sobră.

Cu ce te mai ocupi în afară de stand-up?  

Predau ore particulare de germană și engleză. Am stat un an în învățământ, iar după aceea când realizezi că salariul tău pe lună îl câștigi după un show, te lași.   

Comedianții trebuie să îi facă pe oameni doar să râdă sau trebuie să transmită și o emoție, un mesaj? 

Există dezbaterea asta dacă stand-up comedy e artă sau e doar divertisment. Cineva a zis la un moment dat că e o formă de exprimare artistică. Eu nu mă consider un artist și dacă voi spune asta despre mine vreodată, sper să fie cineva acolo care să îmi dea o palmă peste ceafă, dar sunt comedianți care s-au apropiat foarte mult de artă. În afară ar fi George Carlin, Bill Hicks. În mare parte eu cred că e divertisment. Nu e obligatoriu să transmiți o emoție, să ai subtext, dar comedianții care au totuși un mesaj sunt cei care îmi plac cel mai mult și cei pe care îi admir. 

Care este rolul și proporția improvizației într-un show? 

Cât e improvizație depinde de public. E public care stă ca la teatru și atunci show-ul va fi sută la sută pregătit de acasă. E public care vrea să simtă că face parte din show. Sunt oameni care vor să interacționezi cu ei. Sunt oameni, în schimb, care vor să îți fure din luminile rampei și pe aceea trebuie să îi pui la punct. Glumele cu care eu urc sunt probabil trecute prin filtrul a zeci de show-uri. Gluma ca să ajungă la forma ei finală are un traseu foarte lung, foarte anevoios. Ideea asta că noi improvizăm tot e absurdă. Cred că de-abia în ultimii doi, trei ani am început să improvizez. Am descoperit că o glumă proastă, dar improvizată, este de zece ori mai amuzantă decât una bună, dar cu care ai venit de acasă.  

Cu siguranță nu e ușor să urci pe scenă atunci când știi că atâția oameni au pretenția să îi faci să râdă, au anumite așteptări. Cum te eliberezi de presiunea asta în prezent? 

Emoțiile într-o oarecare măsură sunt bune. Atât timp cât nu te timorează, sunt chiar bune. Eu din păcate nu prea mai am emoții acum. Sunt câteva secunde chiar înainte să urc pe scenă, în special dacă e un oraș nou, când nu știu ce public am în față. De obicei îți dai seama din primele minute cam cum o să iasă show-ul. Dacă sunt dispuși să râdă, să te asculte, e ok, dacă văd că deja sunt sceptici, știu să mă pliez. 

Cum vezi situația stand-up-ului românesc în contextul actual sau care e direcția în care se îndreaptă? 

Nu prea avem oameni care să facă mișto de metehnele românești. E mult mai sigur să eviți subiectul. E foarte greu să faci stand-up pe teme politice. La noi peisajul mediatic are doar doi poli, politicul și mondenul. Pe de o parte e suprasaturație. Lumea vrea să se detașeze și doi la mână, personajele astea sunt deja niște caricaturi. Nu am cum să caricaturizez caricatura. În ceea ce privește industria asta, mi se pare că piața se contractă. Oamenilor nu prea le mai place să vină în cafenele și pub-uri. Așa mi se pare mie, poate e o criză temporară și mă înșel.  

Care a fost cea mai mare audiență pe care ai avut-o? 

La Casa de Cultură a Studenților au fost 800 de oameni. Nu a fost un show independent. Acolo anual se organizează Festivalul Internațional de Stand-up Comedy. În 2016 la secțiunea concurs am luat locul întâi, ca să mă laud până la capăt. Apoi vara asta la Moldova Nouă au fost 300 de oameni. 

Care sunt caracteristicile unui show de calitate? 

Un show de calitate înseamnă să eviți pe cât posibil vulgaritatea și să fii original. Originalitatea înseamnă să încerci să nu o iei pe cărările bătătorite. Să încerci să exploatezi subiecte noi.  

Ce sfaturi le-ai da tinerilor aflați la început de carieră? 

Să fie originali pe cât se poate. Dacă tu simți că ești amuzant, trebuie să perseverezi, să nu te dai bătut ușor. Să te dai bătut doar dacă opt din zece show-uri sunt proaste și asta abia după un an. Dacă e să fii penibil, în primul an poți fi, se admite. Încercați să nu fiți excesiv de porcoși, dar nici asta nu e obligatoriu. Nu încercați să vă atașați de comedianții mari că doar o să se folosească de voi și nu veți evolua. Nimic nu crește la umbra comedianților mari. Ei o să vă țină acolo doar de contrast. 

În România poți trăi doar din stand-up? 

Până astă vară se putea. A fost o lună octombrie cu secetă și am sentimentul că fenomenul intră în criză.  

Ți-ai personalizat cumva discursul la show-ul din Sfântu Gheorghe de vara aceasta? 

Un pic da.  Am avut câteva glume despre Sfântu Gheorghe, câteva referiri locale să zicem. Asta e valabil peste tot ca localnicii să râdă la glume care au de-a face cu urbea. Înaintea unor show-uri mai întrebăm chestii despre locul respectiv și oamenii se identifică și râd mai tare. A fost minunat publicul de aici. A reacționat foarte bine, au fost oameni dornici să râdă. Spuneam că sunt oameni nerâși. A fost genul acela de public care a interacționat cu noi pe parcursul show-ului. În astfel de momente îți dai seama că oamenii s-au simțit atât de bine, încât sunt suficient de degajați ca să intre în vorbă cu tine în timpul show-ului. 

În final, spune-ne care sunt planurile tare de viitor în ceea ce privește comedia? 

Idealul meu ar fi fost să trăiesc cât pot din asta. E un drog, e mai grav de atât. Odată ce ai făcut oamenii să râdă, nu mai poți trăi fără. Apropo de cei care vor să se apuce, le-aș zice să consume stand-up comedy cu moderație. Dacă voi fi forțat să mă las, va fi un gol imposibil de umplut. Speranța mea este să pot să continui să fac stand-up comedy. Dacă m-ar prinde vârsta senectuții pe scenă, ar fi ideal. Avem pe canalul de YouTube „Glumeșterii”, am urcat acolo roast-ul lui Vlad Țepeș, roast-ul Vioricăi Dăncilă. Avem și o mini serie „În Comă Alcomică” în care ne urcăm pe scenă și spunem glume treji și după aia spunem glume beți. Eu recunosc că am fost prezentator acolo. În curând urmează un spectacol pe care l-am filmat în penitenciarul Vaslui. Asta ar fi, să mă implic în proiecte online și să încerc să supraviețuiesc.