ACTUALITATE 3 noiembrie 2023

Ocolitoarea orașului Sfântu Gheorghe este peste 50% finalizată

de Daniela Luca | 2439 vizualizări

Se lucrează intens la construirea ocolitoarei municipiului Sfântu Gheorghe. Lucrările, începute în vara anului trecut, progresează rapid, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, care afirmă că centura ocolitoare este acum pe jumătate finalizată. Proiectul ar trebui să fie gata în vara anului 2024.

„Asocierea de firme care se ocupă de construirea Variantei de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe profită de vremea bună și avansează cu lucrările. Gradul de realizare al proiectului a depășit 50% și este în linie dreaptă pentru darea în folosință în vara anului viitor.

În acest moment sunt așternute ultimele porțiuni din stratul de bază a îmbrăcămintei asfaltice (primul strat din 3) și pe aproximativ jumătate din tronson a fost deja pus în operă și stratul de legătură (al doilea strat din 3)”, transmit reprezentanții DRDP Brașov, într-o postare pe Facebook.

Progrese mari s-au făcut și la construcția celor două parcări care vor deservi ocolitoarea, dar și la clădirile din zona centrului de coordonare și întreținere. Aceste facilități vor găzdui personalul și utilajele necesare pentru administrarea noului tronson de drum, mai informează DRDP Brașov.

Noua șosea va avea 11,56 km. Aceasta va ieşi din DN12, se va reconecta după Arena Sepsi și va ocoli localitățile Coşeni, Chilieni și Sfântu Gheorghe. Vor fi construite patru sensuri giratorii și trei pasaje supraterane.

Investiția se ridică la peste 280 de milioane de lei cu TVA și este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), iar termenul de execuție este de doi ani.

CNAIR a desemnat firma câștigătoare pentru proiectarea și execuția „Variantei de Ocolire a municipiului Sfântu Gheorghe” în august 2021. Lucrarea a fost astfel preluată de asocierea formată din SC GOTT STRASSE SRL & SC EUROSTRADA SRL & SC PERFECT CONSULT EUROPE SRL & HYDROSTROY AD.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.