O echipă din judeţul Alba, câştigătoarea Festivalului „Pomana porcului“ de la Balvanyos
O echipă din judeţul Alba a câştigat marele premiu al Festivalului „Pomana porcului“, desfăşurat la sfârşitul acestei săptămâni în staţiunea Balvanyos, impresionând juriul cu diversitatea şi originalitatea produselor prezentate.
Festivalul, organizat pentru a 13-a oară de către Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) - filiala Covasna şi Primăria Turia, a reunit 18 echipe din ţară şi străinătate, care, conform regulamentului, au sacrificat porci şi au preparat produse tradiţionale specifice zonelor din care provin.
„Echipele au fost foarte bine pregătite, au venit pregătite şi de acasă, dar au pus mult suflet şi aici, au stat pe frigul ăsta şi au muncit ca să aibă o masă cât mai frumoasă, să prezinte cât mai multe produse tradiţionale specifice zonelor pe care le reprezintă. (...) Juriul a decis ca premiul cel mare să fie acordat echipei din Alba, dar s-au mai acordat încă şase medalii de aur“, a declarat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele ANTREC Covasna, Daragus Attila, primarul comunei Turia.
Întrucât festivalul s-a suprapus cu postul Paştelui şi Dragobetele, echipa din Alba a prezentat nu doar produse tradiţionale din carne de porc, ci şi câteva specialităţi specifice, printre care colivă din grâu fiert, inimioare cu dulceaţă făcute pe vatră şi „pupeze“, un fel de colăcei aduşi „ofrandă“ de fetele de măritat.
„ANTREC România are o filială puternică în judeţul Alba, care este entitate de management pentru Transylvania Lands Cluster. (...) La standul nostru au fost prezente mai multe asociaţii de producători, în general cu produse tradiţionale atestate. (...) Am avut cârnaţi, sângerete, tobă, muşchiuleţ umplut, osânză care a făcut senzaţie aici pentru că e o reţetă veche, practic, astăzi am adus-o la lumină. (...) Am pregătit şi un purceluş mai mărişor, cam de 5 kilograme, făcut cu pâine la vatră. (...) Ne bucurăm că am fost alături de atâtea echipe din ţară şi străinătate şi că această tradiţie a preparării porcului este foarte bine promovată în anul pe care clusterele de turism din România l-au declarat anul ospitalităţii. Suntem în anul Centenarului şi am venit şi cu mesajul de unitate“, a declarat preşedinte clusterului, Emil Anton Comşa.
El a mai spus că în România sunt înregistrate oficial circa 460 de produse tradiţionale, însă doar patru sunt atestate internaţional, pentru că procedurile sunt şi anevoioase şi costisitoare.
„Este o procedură destul de complicată (...) pentru că sunt nişte costuri pentru auditarea internaţională destul de mari, pentru un preparat în jur de 15.000 de euro. De aceea din cele aproape 460 de produse recunoscute la nivel naţional, majoritatea din Transilvania, nu avem decât patru internaţionale, în timp ce Franţa, spre exemplu are 260. (...) De aceea sugerăm autorităţilor să găsească eventuale proiecte şi linii de finanţare pentru a promova şi în străinătate produsele gastronomice româneşti. (...) Noi încercăm să obţinem finanţare la nivel de clustere şi ne-am dori ca anul acesta să ajungem în jur de zece, ceea ce nu ar fi rău pentru România, în anul Centenarului ar însemna foarte mult“, a mai spus Comşa.
Printre medaliaţii cu aur s-a numărat şi echipa Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA) Covasna, care a participat pentru a patra oară la acest festival.
„Anul trecut am luat locul I la cea mai bună tochitură din concurs, iar anul acesta am pregătit cârnaţi tradiţionali, am avut şi o tochitură aşa-zisă 'pomana porcului' şi o ciorbă tradiţională care se face la tăierea porcului, aşa-numita ciorbă de creier pregătită cu zeamă de varză. (...) Am mai fost şi la alte festivaluri gastronomice de-a lungul timpului, la festivalul cârnaţilor de la Bekescsaba în Ungaria de trei ori, dar şi la Parada cârnaţilor de la Sfântu Gheorghe, unde am obţinut un onorabil loc doi. (...) Noi suntem poliţişti, nu bucătari profesionişti, de aceea credem că este un rezultat foarte bun“, a afirmat Valentin Banciu, unul dintre membrii echipei.
Reprezentanţii localităţii Brebu din judeţul Prahova, medaliaţi tot cu aur, au făcut senzaţie cu cârnaţii serviţi cu mămăligă şi bulz.
„Am fost invitaţi pentru a şaptea oară la acest festival şi ne-am simţit ca acasă. Este un festival al prieteniei şi bunei dispoziţii. (...) Noi am venit cu produse tradiţionale specifice zonei noastre - baba, cârnaţii, bulzul şi mămăliga tradiţională de Brebu, care este renumită şi a fost foarte apreciată aici“, a declarat primarul localităţii, Adrian Ungureanu.
Tot cu aur au fost medaliate şi produsele olteneşti, prezentate de echipa craioveană condusă de maestrul gastronom Cornel Stănescu.
„Noi am venit cu o serie de preparate culinare tradiţionale româneşti din zona Olteniei - carne la găleată, jumări, pomana porcului, tobă, lebăr, caltaboş şi aşa mai departe tot ce se poate face din porc. (...) Noi nu considerăm că acest festival este un concurs gastronomic, ci un spectacol gastronomic. Este a şaptea oară când venim aici, iar până acum am luat cinci premii speciale pentru produsele noastre tradiţionale. (...) Am fost în 17 ţări ale Uniunii Europene unde am prezentat tradiţia gastronomică oltenească şi peste tot am avut un cuvânt de spus şi am fost apreciaţi pentru ceea ce facem“, a declarat Stănescu.
Pe prima treaptă a podiumului a urcat şi o echipă din localitatea covăsneană Vâlcele, care a pregătit, printre alte bunătăţi, ciorbă de hrean cu zeamă de varză, ficat prăjit, jambon, slăninuţă şi jumări.
„Totdeauna festivalul are loc în februarie, iar acum fiindcă Paştele va fi mai repede, a căzut în post, nu e prea bine, dar ce să facem. (...) Participăm la festival pentru că ne face plăcere şi ne facem noi prieteni. Practic, la deschiderea festivalului se anunţă echipele, se trag la sorţi porcii, iar fiecare două echipe împart câte un porc, jumătate una, jumătate cealaltă. Apoi se tranşează şi fiecare face produsele după cum este tradiţia. Acum au fost 9 porci la 18 echipe, iar noi am căzut cu cei din judeţul Sălaj, cu care am colaborat de mai multe ori“, a spus Maria Cucu.
Participanţii la festival s-au despărţit duminică, promiţându-şi să se revadă la ediţia de anul viitor sau la Festivalul bulzului, ce va avea loc în luna septembrie în localitatea Turia.