ACTUALITATE 20 noiembrie 2023

Numărul urşilor ucişi accidental de maşini sau de tren s-a triplat în acest an

de Agerpres | 821 vizualizări

Optsprezece urşi au fost ucişi accidental în acest an pe teritoriul judeţului Covasna, fiind loviţi de tren sau de maşini, de peste trei ori mai mulţi decât anul trecut.

Potrivit şefului Agenţiei Judeţene de Protecţie a Mediului (APM) Covasna, Gheorghe Neagu, cele mai multe incidente s-au petrecut pe DN 11, DN 12 şi DN 13, iar majoritatea urşilor ucişi erau pui.

Acesta a menţionat că accidentele s-au soldat nu doar cu moartea acestor animale, ci şi cu pagube materiale, însă şoferii aflaţi la volanul autovehiculelor avariate nu au putut fi despăgubiţi, deoarece pe drumuri sunt montate indicatoare de avertizare privitoare la prezenţa animalelor sălbatice.

„Au fost câteva accidente în care au fost implicate maşini, soldate cu pagube materiale, dar având în vedere că legiuitorul a prins (în lege - n.r.) că, dacă drumul este presemnalizat cu tăbliţe, nu se acordă despăgubiri. Şi administratorii drumurilor au pus tăbliţe adiţionale <<Atenţie, animale!>> şi nimeni n-a mai putut să solicite niciun leu, având în vedere că avem acele tăbliţe care atenţionează (...). În aproape tot judeţul sunt, şi pe drumurile naţionale, şi pe drumurile judeţene, eu am fost, special, şi m-am uitat, şi sunt tăbliţe adiţionale care spun <<Atenţie, animale sălbatice!>>”, a declarat Gheorghe Neagu.

În opinia sa, înmulţirea acestor accidente s-a produs pe fondul creşterii numărului de urşi, numai în judeţul Covasna existând 2.183 exemplare, potrivit gestionarilor fondurilor de vânătoare, în creştere cu aproape 500 de exemplare faţă de anul 2020. Cei mai mulţi trăiesc în zona Baraolt, Cernat, Turia, Ojdula, Barcani şi Întorsura Buzăului, dar şi-au făcut prezenţa şi în municipiul Sfântu Gheorghe şi în staţiunea Covasna.

Conducerea Gărzii de Mediu Covasna a precizat că anul trecut au fost înregistrate doar cinci accidente soldate cu moartea unor urşi.

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.