Numărul furturilor din locuinţe, în creştere
Numărul furturilor din locuinţe a crescut în judeţul Covasna, în primele şapte luni ale acestui an înregistrându-se 181 de cazuri, cu 35 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit unei statistici realizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Covasna, cele mai multe furturi s-au înregistrat în mediul rural. În majoritatea cazurilor infractorii au intrat în locuinţe prin efracţie, respectiv prin forţarea uşilor şi a geamurilor, ori prin spargerea lacătelor sau a yalelor. Alţii au profitat de neatenţia ori neglijenţa proprietarilor care şi-au lăsat uşile ori ferestrele caselor deschise.
“Bunurile sustrase au fost dintre cele mai diverse, constând în sume de bani, bijuterii, produse alimentare, telefoane mobile, aparatură electronică, electrocasnică, deşeuri feroase şi neferoase, materiale de construcţii etc”, a precizat Eduard Zamfir, reprezentantul IPJ Covasna.
Acesta a menţionat că deşi autorii furturilor sunt identificaţi, în multe cazuri prejudiciul nu mai poate fi recuperat. Eduard Zamfir a subliniat că în următoarele cinci luni, IPJ Covasna va derula o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe şi anexe gospodăreşti, campanie în care se va pune un accent deosebit pe informarea populaţiei cu privire la măsurile minime de protecţie.
Printre altele, poliţiştii recomandă cetăţenilor să încuie uşile şi ferestrele chiar dacă lipsesc pentru scurt timp de la domiciliu, să nu ţină sume mari de bani în casă, să nu permită accesul în locuinţe al persoanelor necunoscute, iar la plecarea în concediu să încredinţeze supravegherea locuinţei unei persoane de încredere.
Comandantul IPJ Covasna, dr. Ion Popa, prognozează că numărul furturilor din locuinţe şi case de vacanţă va scădea după 1 septembrie a.c, dată la care este preconizată reînfiinţarea posturilor de Poliţie din mediul rural, desfiinţate anul trecut.