Noul Cod fiscal, rediscutat luni în Guvern. Impozite mai mari pe case și mașini, TVA mai mic
Guvernul trebuia să discute joi forma finală a Codului Fiscal, dar premierul le-a dat miniștrilor un nou termen, așa încât documentul va mai fi discutat o dată, luni. Noul document prevede posibilitatea de creștere a impozitelor pe clădiri și mașini, dar și o serie de reduceri de taxe. Cea mai importantă modificare adusă de noul Cod Fiscal vizează Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA).
Premierul le-a cerut miniștrilor în şedinţa extraordinară de joi să facă ultimele modificări la cele două coduri. Proiectele vor fi gata, însă, abia săptămâna viitoare.
Proiectul Codului Fiscal va fi finalizat la sfârşitul acestei săptămâni şi rediscutat în Guvern luni, urmând să fie aprobat miercuri, împreună cu cel al Codului de Procedură Fiscală, şi transmis Parlamentului, săptămâna viitoare, spre dezbatere, a anunţat premierul Victor Ponta.
„Ce s-a depus până azi, ca amendament, luăm în discuție. Ce nu s-a depus până astăzi nu se mai ia în considerare, dacă ați uitat ceva important, e vina dumneavoastră și vă duceți la Parlament să îndreptați”, le-a spus Victor Ponta miniștrilor.
Guvernul s-a reunit din nou în şedinţă, joi dimineaţa, pentru a discuta noul proiect de Cod Fiscal şi pe cel al Codului de Procedură Fiscală. Executivul anunţa într-un comunicat de presă că este o şedinţă „pentru aprobarea” celor două documente.
Premierul Ponta anunţase anterior că cele două proiecte vor fi aprobate şi transmise Parlamentului pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor până la sfârșitul lunii aprilie.
Potrivit proiectului de lege, TVA ar urma să scadă de la 24 la sută cât este acum, la 20 la sută. Taxa pe consum ar urma să fie chiar și mai mică în cazul unor alimente: 9 la sută la legume, fructe, pește, carne, ouă, lapte și păsări vii. Reducerea acestor taxe ar însemna însă şi un minus de 11 miliarde de lei la buget.
Alte aproape 3 miliarde de lei se vor pierde din scăderea accizelor. Proiectul prevede reducerea cu până la 20% a accizelor pentru carburanţi. Asta înseamnă un câştig de 38 de bani pe litru pentru şoferi, adică exact valoarea supraaccizei introduse în aprilie 2014.
Mai mici vor fi şi taxele plătite de producătorii de alcool.
Pe de altă parte, țigările electronice ar putea fi accizate și deci mai scumpe, din 2016.
Guvernul vrea să scoată la lumină și munca la negru. Pentru asta va reduce contribuţiile sociale atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori. Măsura va intra însă în vigoare din 2017.
Şi dările locale ar putea fi modificate. Impozitul pentru locuinţe ar putea fi cu 6 la sută mai mare, iar cel pentru terenurile agricole s-ar putea dubla.
Pentru şoferi, creşterile de impozit sunt de peste 10%. Majorarea acestor taxe este însă sub semnul întrebării, pentru că decizia de modificare a impozitelor, în sus sau în jos, aparţine primăriilor.
Ce prevede noul Cod Fiscal
TVA general
scade de la 24% la 20%
TVA alimente: scade de la 24% la 9%
Accize mai mici din 2016
Benzină fără plumb 2,03 lei/litru scade cu 18,6% la 1,65 lei
Motorină 1,89 lei/litru scade cu 20% la 1,51 lei
Alcool 4.738 lei / hectolitru scade cu 30% la 3.307 lei /hl
Ţigări electronice 50 bani/ml lichid nicotină
Scad contribuţiile sociale în 2017
Angajat
10,5% scade la 7,5%
Angajator
15,8% scade la 13,5%
Impozite mai mari pe proprietate
Locuinţe: cresc până la 6%
Terenuri agricole: cresc până la 100%
Autoturisme: cresc până la 12,5%
Schimbările aduse Codului Fiscal au intrat deja în cotidian. În ultimii şase ani, Guvernul a introdus 153 de modificări importante în Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală. De cele mai multe ori, acestea au fost făcute fără consultarea mediului de afaceri, care şi-a văzut proiectele date peste cap. Reprezentanţii companiilor au mai reclamat şi faptul că reglementările nu au avut la bază studii de impact şi nici nu au fost estimate efectele pentru economie. Desele modificări au îngreunat lucrurile şi pentru inspectorii fiscali, dar şi pentru plătitorii de taxe. Practic, corelarea diferitelor prevederi din legislaţia fiscală a devenit dificilă.