Noi vara nu dormim… marca Show Time
Trial Bike-ul la înălţime
Şi ce dacă e cald, frig, plouă sau e caniculă, sportivii trebuie să îşi facă treaba în orice condiţii. Moto-ul clubului “It’s Time for Show in Sport” a funcţionat şi în cazul ultimelor activităţi de început de august, astfel în perioada 4-5 august au avut loc în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca, Campionatul Naţional de Trial Bike, unde au participat doi sportivi ai acestei ramuri, Orbán Barra Gábor şi Pásztor Csaba Attila, care au concurat la categoriile Ellite şi Seniori. Prin multă muncă, abnegaţie şi ambiţie Pásztor Csaba Attila a reuşit să surclaseze toţi competitorii de la categoria Seniori, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului ocupând locul I, obţinând astfel titlul de Campion Naţional.
La categoria Ellite, unde a participat Orbán Barra Gabor, lupta pentru podium a fost acerbă, aici participând elita trialiştilor din România, unii dintre ei sponsorizaţi de companii ca Monster Energy sau Red Bull, sportivul nostru clasându-se pe un meritat loc V, după ce în timpul concursului traseul a fost uşor modificat datorită unor elemente mai puţin stabile şi uşor periculoase, acest lucru incomodând desfăşurarea sesiunii finale şi având un impact negativ şi lipsa unui regulament clar. Cu toate acestea, datorită acestor performanţe, cei doi sportivi vor participa la Campionatul Mondial UCI de Trial ce se va desfăşura în perioada 31 august – 9 septembrie în localitatea Saalfelden din Austria.
Cantonament la Comandău
Tot la începutul lunii, mai precis în perioada 6-12 august, echipa Show Time de ju-jitsu a participat la cantonamentul de vară ce a avut loc la Tabăra Şcolară din localitatea Comandău, o superbă zonă a judeţului, aici găsind condiţiile necesare de antrenament atât în natură cât şi în sala de sport. La această pregătire au participat un număr de 18 cursanţi ai grupei „Ju-Jitsu Step by Step”, aceştia desfăşurând antrenamente atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, pregătirea bazându-se pe rezistenţă şi viteză în executarea elementelor specifice acestui sport. „Gaşca Veselă”, aşa cum a fost numită de instructorii grupului, sensei Cristian Șchiopu şi sempai Carp Silviu Ionuţ, a avut parte de multă distracţie şi voie bună, desfăşurând diverse activităţi (baie în râul Bâsca Mare, party în pijamale, jocuri de mimă, bătaie cu pernele, gulaş la ceaun, excursie în pădure, foc de tabără) şi Olimpiada Show Time la care au participat toţi copiii, aceştia trebuind să treacă diverse probe, similare Olimpiadei (alergare în viteză, alergare de rezistenţă, sărituri în lungime, alergare cu ştafeta, aruncarea greutăţii, judo etc.), proba finală fiind concursul de X şi 0, care s-a desfăşurat după sintagma „Mens sana in corpore sano: antrenând corpul, antrenăm mintea”.
Rezultate paralimpice bune
Sportivii cu dizabilităţi au participat în perioada 10-13 august la a 17-a ediţie a Cupei “Ana Lugojana”. Competiţia s-a bucurat de prezenţa a 85 de participanţi, membri ai opt cluburi din România, sportivii întrecându-se în probe de tenis de masă individual, tenis de masă echipe, atletism (100m, aruncarea cu suliţa, aruncarea cu greutatea, 800m, 1500m), darts şi baschet.
Sportivii Show Time au reuşit să cucerească nu mai puţin de 12 medalii prin Tóbiás Piroska care a cucerit locul III la proba de tenis de masă individual feminin, locul III la tenis de masă dublu feminin (echipă cu Farkas Magda de la Clubul Sportiv „Sirály” Odorheiu Secuiesc), locul II la aruncarea greutăţii, locul III la darts şi locul II la 100 metri; Farkas Imre şi Mocanu Marius care au cucerit locul II la tenis de masă dublu masculin, după o partidă echilibrată, însă experiența adversarilor (actualii campioni naţionali la tenis de masă dublu masculin) şi-a spus cuvântul, pierzând finală „la mustaţă”; Mocanu Marius fiind şi cel mai medaliat concurent a competiţiei, acesta urcat pe locul I la 100 metri, locul II la aruncarea greutăţii, locul III la 1500 m, locul II la aruncarea suliței şi locul II la baschet masculin cu echipa „Maraton 93”.
În urma rezultatelor obţinute de sportivii din Sf. Gheorghe, Clubul Sportiv Show Time a urcat în clasamentul pe cluburi al Comitetului Naţional Paralimpic, regăsindu-se în Top 10 pe poziţia a 8-a.
Buget limitat, competiţii multe ...
Şi totuşi încercăm să fim la înălţime, chiar dacă bugetul clubului şi ajutorul financiar venit de la Consiliul Local Sf. Gheorghe prin proiectele sportive depuse sunt foarte mici în comparaţie cu alte cluburi locale care sunt axate pe o singură ramură sportivă şi au un număr mic de sportivi (C.S. Show Time are în componenţă trei departamente cu un număr de 12 ramuri sportive, având înscrişi, la această dată, un număr de 109 sportivi, dintre care 68 sunt sportivi activi care participă la concursuri naţionale şi internaţionale). Încercam însă să găsim sursele financiare care să ajute la desfăşurarea în bune condiţii a tuturor cerinţelor clubului, unii dintre sportivi autofinanţându-se şi dând dovadă de solidaritate ajutând-i şi pe alţii.
Avem totuşi tăria de a ne bate de la egal la egal cu alte cluburi puternice şi bine finanţate atât pe plan local cât şi pe plan naţional. Calendarul sportiv al lunii august este încărcat cu competiţii, sportivii clubului urmând a participa în perioada 17-19 august la a III-a ediţie a concursului „Colibita Bike Fest”, la proba de Trial Bike prin sportivii Orbán Barra Gábor şi Pásztor Csaba Attila, iar prin sportivii Toma Răzvan, Miklós Károly (Karesz) şi Pescaru Vlad vom participa la competiţia internaţională de Downhill Bike „On The Rocks” ediţia a III-a ce se va desfăşura în perioada 25-26 august pe muntele Bunloc.
(Ciprian Anton, preşedinte Show Time)