ACTUALITATE 20 iunie 2017

Negocierile PSD-UDMR sunt în impas

de Covasna Media | 2957 vizualizări

Legile negociate de PSD cu UDMR, retrase de pe ordinea de zi a Senatului

Discuțiile dintre PSD și UDMR privind moțiunea de cenzură au fost întrerupte marți dimineața, iar grupul de deputați UDMR este în ședință pentru a decide pașii de urmat după înghețarea negocierilor, conform Digi24.

Şedinţa comună a comisiilor juridice, a drepturilor omului şi cea pentru administraţia publică s-a anulat, marţi dimineaţa, pentru a doua oară, din cauză că reprezentanţii UDMR şi PSD nu s-au înţeles asupra proporţiei unei minorităţi naţionale în populaţia unei localităţi de la care folosirea în administraţie a limbii respectivei minorităţi devine obligatorie, potrivit News.ro.

Deputaţii din cele trei comisii au aşteptat aproape o oră începerea şedinţei în care trebuia să dea raport propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, care prevede scăderea pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie.

„Şedinţa celor trei comisii programată pentru astăzi nu va mai avea loc. Preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea”, este mesajul pe care membrii Comisiei juridice l-au primit de la deputatul PSD Eugen Nicolicea.

Deputat UDMR Marton Arpad a declarat că Eugen Nicolicea a anunțat suspendarea ședinței prin SMS.

„Se comunica în ultima vreme doar prin sms, nu prin procedurile normale parlamentare”, a adăugat Marton Arpad.

Digi24

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
lili, 20 iunie 2017
Parlamentarii PSD din Ardeal s-au revoltat fata de intelegerea dintre Dragnea si UDMR - surse. Lista PSD-istilor care s-au opus vehement. Intelegerea politica pe care Liviu Dragnea a negociat-o citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.