ACTUALITATE 30 martie 2017

Mulsul vacilor, cositul fânului şi cărbunăriile, incluse în ofertele turistice din Micloşoara şi Valea Zălanului

de Agerpres | 2618 vizualizări

O agenţie de turism din judeţul Covasna a lansat pe piaţă o ofertă inedită, axată pe tradiţia şi simplitatea vieţii la ţară, pachetele turistice incluzând, printre altele, mulsul vacilor, cositul fânului, vizitarea unei cărbunării, plimbări cu căruţele şi picnicuri la apus de soare.

Reprezentantul agenţiei, László Endre, a declarat că oferta este valabilă pentru turiştii care optează pentru cazare în conacele din Micloşoara şi Valea Zălanului, unde prinţul Charles al Marii Britanii deţine o proprietate, şi a fost gândită în special pentru oaspeţii străini, care nu au mai trăit astfel de experienţe.

„În aceste două localităţi avem programe permanente. (...) Unele acţiuni, cum ar fi cositul fânului, sunt incluse în pachetul all-inclusive, altele, cum ar fi mulsul vacilor, e contra cost. Sunt programe probate şi garantate, care se bucură de foarte mult succes în special în rândul străinilor. Pentru ei reprezintă o noutate. Poate că noi zâmbim când auzim despre acestea, dar pentru mulţi reprezintă o experienţă inedită. Străinii care vin la noi, dar şi mulţi turişti care vin din Bucureşti sau din marile oraşe, se bucură de simplitatea, de autenticitatea, liniştea şi libertatea pe care ţi-o oferă viaţa la ţară. Noi i-am spus în două cuvinte 'luxul simplităţii'”, a declarat László Endre.

Practic, pachetul a fost gândit pe zile, luni fiind programată o plimbare pe jos pe păşunile din preajma satului Valea Zălanului, cu un picnic la orele prânzului sau spre amurg. Destinaţia zilei de marţi este „pajiştea lui George”, unde s-a păstrat o varietate de plante sălbatice, miercuri sunt programate plimbări cu calul şi căruţa până la o stână, unde turiştii pot gusta brânză de oaie, iar joi şi vineri sunt plimbări prin pădure, unde pot fi zărite diverse animale sălbatice, cum ar fi căprioare sau porci mistreţi.

Sâmbătă, când este „ziua satului”, turiştii pot vizita gospodăriile localnicilor, pot gusta din bucatele preparate de aceştia, iar seara pot participa la mulsul vacilor, în schimbul unei taxe de 5 euro. Duminică este programată o plimbare până la o cărbunărie aflată la marginea localităţii, unde turiştii pot vedea cum se produce mangalul, un cărbune uşor şi sfărâmicios, obţinut prin arderea incompletă a lemnelor.

Organizatorii au prevăzut un program special pentru zilele ploioase, turiştii având posibilitatea să experimenteze diferite tehnici meşteşugăreşti, să înveţe să sculpteze în lemn, să confecţioneze saci din pânză pentru plante medicinale şi ciupercile pe care le culeg din pădure sau să prepare cozonaci tradiţionali.

Oferta cuprinde şi cazare în conacul prinţului Charles al Marii Britanii din Valea Zălanului, achiziţionat în urmă cu aproape zece ani.

„Toate camerele au fost restaurate şi mobilate cu dragoste cu antichităţi autentice şi materiale textile din Transilvania. (...) Proprietatea nu trebuie să fie văzută ca o staţiune de vacanţă în stilul 'shabby chic', ea este autentică, veritabilă în propria armonie, iar oaspeţii se simt ca şi cum ar sta într-o casă particulară veche de mai multe secole. (...) Proprietatea dispune de şapte camere duble cu baie proprie, în trei vile de patrimoniu, fiecare cu propriile lor terase. O a patra clădire are o suprafaţă de salon/sufragerie cu un spaţiu mare de şemineu şi o zonă de relaxare confortabilă pe un palier deasupra bucătăriei. În grădină există, de asemenea, bănci şi mese de exterior, şezlonguri şi hamace, precum şi o şură pentru mic dejun cu un cuptor mare de pâine”, se menţionează pe site-ul agenţiei.

Fiecare cameră are câte un nume, iar cei care doresc să se cazeze în camera prinţului Charles vor trebui să plătească o taxa suplimentară de 10 euro. În camera „Mătuşii Ida”, o încăpere de numai 12 metri pătraţi, turiştii pot dormi într-un pat tradiţional ardelenesc, numit „patul sertar”. Este vorba despre un pat etajat, care în partea inferioară are un sertar lung ce poate fi transformat în spaţiu de dormit.

Pachetele all-inclusive costă între 145 de euro de persoană pentru o zi şi 1.095 de euro de persoană pentru un sejur de zece zile, copiii sub patru ani beneficiază de gratuitate, iar cei cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, de reducere de 50%. Pentru lunile mai şi iunie se acceptă doar rezervări de minimum trei nopţi all-inclusive, iar pentru restul perioadei, şi rezervări mai scurte.

Proprietatea din Valea Zălanului a prinţului Charles a fost menţionată în urmă cu câţiva ani de revista americană „Vanity Fair” printre cele mai frumoase destinaţii de vacanţă din lume şi nu puţini sunt turiştii străini dispuşi să plătească sute de euro ca să se bucure de puritatea naturii şi de simplitatea vieţii la ţară.

„Prinţul Charles ne-a oferit o vizibilitate extraordinară în plan internaţional, pentru că venirea sa în Valea Zălanului, în judeţul Covasna este mereu foarte mediatizată atât în ţară, cât şi în străinătate. În judeţul Covasna avem aproape 160 de castele şi conace, iar turismul nobiliar a devenit o nişă foarte profitabilă. Am adus în prim-plan şi meşteşugurile tradiţionale şi meşterii populari, iar aceasta este, de asemenea, o ofertă turistică inedită”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Róbert.

 

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.