ACTUALITATE 10 iulie 2017

Ministerul Muncii începe pregătirile pentru elaborarea unei noi Legi a pensiilor

de Covasna Media | 1791 vizualizări

Ministerul Muncii va începe pregătirile pentru o largă consultare publică pe tema unui nou proiect de lege privind pensiile, a anunţat, luni, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

„Am vorbit în perioada în care se discuta despre legea salarizării că, după ce vom finaliza această lege, vom începe discuţiile, dezbaterile, despre o nouă lege a pensiilor. (...) Ministrul Muncii acum se pregăteşte şi o să stabilească când, cum, cu cine se întâlneşte şi cum elaborează acest proiect de lege“, a spus Dragnea.

El a dat asigurări că noul proiect va beneficia de o „largă dezbatere publică“, însă nu a spus dacă în acest moment există un draft şi dacă s-au conturat deja idei sau principii despre cum va arăta noua Lege a pensiilor.

Întrebat despre datele cerute de Lia Olguţa Vasilescu de la ASF, privind Pilonul II de pensii, Dragnea a spus că este o acţiune normală, care ar fi trebuit să aibă loc mai din timp, însă nu s-a putut din cauza fostei conduceri a Autorităţii.

„Ministrul Muncii trebuia să aibă de mult, de luni de zile, o situaţie cu tot ceea ce înseamnă sistemul de pensii în România. Din păcate, până să se schimbe conducerea ASF nu s-a avut acces la aceste informaţii, care trebuiau să fie practic publice“, a spus Dragnea.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, la România TV, că a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară date despre pilonul II de pensie, pentru a vedea cum se calculează pensiile şi care este diferenţa între sumele pe care le primesc pensionarii care cotizează şi la stat. Ministrul a ţinut să precizeze că nu este vorba despre naţionalizarea sau desfiinţarea pilonului II.

News.ro

 

 

Teme articol: pensii lege guvern minister
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.