METEO 25 martie 2019

Temperaturi în scădere şi ploi în majoritatea regiunilor

de Agerpres | 1242 vizualizări

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Regimul termic va fi destul de oscilant în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi în scădere atât pe timpul zilelor, cât şi al nopţilor, iar ploile vor reveni în majoritatea regiunilor în ultimele zile ale lunii în curs, precum şi după data de 3 aprilie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 25 martie - 7 aprilie.

În Transilvania, temperatura va marca o scădere accentuată, astfel că, în intervalul 26 - 29 martie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, respectiv o medie a maximelor de 7 - 9 grade şi minime negative, ce vor ajunge în cele mai reci nopţi la valori între -5 şi -3 grade. După acest interval se va încălzi uşor, de la o medie a valorilor maxime de 9 - 10 grade, până spre 14 grade la finalul celor două săptămâni de prognoză. Media minimelor se va menţine uşor negativă până spre 3 aprilie, după care va creşte uşor, până la valori în jur de două grade Celsius. Precipitaţiile vor fi slabe cantitativ în aceste două săptămâni, probabilitatea de apariţie fiind mai ridicată în primele zile ale intervalului, dar şi după 3 aprilie.

La munte, vremea va deveni rece în perioada 26 - 29 martie, în medie cu valori maxime cuprinse între -2 şi zero grade, şi minime între -7 şi -4 grade, chiar mai scăzute în 28 martie, când la nivelul întregului spaţiu montan se va înregistra o medie a acestora de -10 grade. Pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi în creştere uşoară, respectiv medii ale valorilor maxime ce vor atinge 3 - 4 grade. O evoluţie asemănătoare se va înregistra şi în cazul valorilor minime de temperatură, astfel că de la o medie ce va oscila între -6 şi -4 grade, până la finalul intervalului se va ajunge la un ecart între -2 şi zero grade Celsius. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ în 25 şi 26 martie, precum şi trecător în perioada 28 - 30 martie. În a doua săptămână, precipitaţiile îşi vor face apariţia, cel mai probabil, după data de 3 aprilie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.