METEO 5 februarie 2024

Intensificări ale vântului în aproape toată ţara, ninsori şi viscol la munte

de Agerpres | 1039 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică Cod galben de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării şi precipitaţii moderate cantitativ la munte, valabilă în intervalul: 05 februarie, ora 08:00 - 05 februarie, ora 22:00.

Pe parcursul zilei de luni, 5 februarie, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 70 - 100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65 - 75 km/h. În Crişana, Maramureş, Dobrogea, local în Banat şi Moldova şi în restul Olteniei şi Munteniei vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55 - 60 km/h.

În zona de munte temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15 - 20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1.700 m va ninge viscolit.

La munte vântul va continua să prezinte intensificări şi în zilele următoare, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse, precizează ANM.

În plus, în intervalul: 05 februarie, ora 08:00 - 05 februarie, ora 22:00 va fi în vigoare în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură un Cod portocaliu de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită.

Potrivit ANM, în zona înaltă (la altitudini de peste 1.700 m) a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110 - 120 km/h, va fi viscol şi vizibilitate foarte redusă.

Judeţele vizate, parţial, de Codul portocaliu, sunt: Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.