METEO Acum 1 zi, 7 ore

Cod galben de precipitații însemnate cantitativ pentru jumătatea de nord a țării, până joi dimineața

de Agerpres | 368 vizualizări

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, avertizări Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului în jumătatea de nord a țării până joi dimineața, precum și o informare de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ger, care este valabilă până vineri dimineața.

Conform prognozei de specialitate, în perioada 6 ianuarie, ora 18:00 - 8 ianuarie, ora 12:00, va fi Cod galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, la început în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei. În aceste zone, se vor acumula 20 - 35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20-50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15-30 cm. Local se va depune polei.

Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70-85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.

De asemenea, începând de marți, ora 18:00, și până joi, ora 12:00, un Cod galben vizează centrul, sudul și estul Transilvaniei, precum și Moldova. În aceste zone temporar vor fi precipitații mixte și local se va depune polei.

În același timp, între 6 ianuarie, ora 10:00, și 9 ianuarie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ger. Potrivit ANM, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă de 10-40 l/mp. Acestea vor fi mixte și va fi polei, în cursul zilei de 6 ianuarie în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent de 15-30 cm. În Moldova, precum și în centrul, sudul și estul Transilvaniei temporar vor fi precipitații mixte și se va depune polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 30-50 cm.

Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice și estice cu viteze de 50-60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70-80 km/h și va fi viscol.

ANM precizează că în noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) vremea va deveni local geroasă în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul țării, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 și -10 grade. 

Sursă hartă: meteoromania.ro

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.