METEO 8 august 2022

Avertizări de vreme instabilă în peste jumătate din ţară, până miercuri dimineaţa

de Agerpres | 1426 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile până miercuri în jumătate de ţară.

Potrivit meteorologilor, în perioada 8 august, ora 16:00 - 10 august, ora 10:00, va fi Cod portocaliu de vreme instabilă în zone din 18 judeţe din Transilvania, Maramureş şi Crişana. Astfel, în zonele montane şi submontane vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 - 60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 - 80 l/mp. Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

De asemenea, un Cod galben de instabilitate atmosferică va intra în vigoare luni, de la ora 12:00, şi va fi valabil până miercuri, la ora 10:00, în peste jumătate din ţară. La munte, în Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, nordul Olteniei şi nord-vestul Munteniei, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 35 l/mp şi izolat 40 - 60 l/mp.Meteorologii precizează că, în majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. 

Sursa foto: meteoromania.ro

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.