ACTUALITATE 4 martie 2024

Mărfuri cu o valoare de peste 110.000 de euro, confiscate de IPJ Covasna în 2023

de Covasna Media | 989 vizualizări

Polițiștii din județul Covasna au efectuat pe parcursul anului trecut 284 de controale în urma cărora au confiscat mărfuri de sute de mii de euro. Totodată, oamenii legii au confiscat, în aceeași perioadă, și 28 de arme de foc, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Covasna printr-un raport de activitate pe anul 2023. 

Polițiștii au confiscat 28 de arme de foc și aproximativ 3.460 de bucăți de muniție de diferite calibre. 

„Au fost dispuse măsuri de indisponibilizare a 28 de arme de foc și a aproximativ 3.460 de bucăți muniție de diferite calibre. Polițiștii au indisponibilizat 140 de litri de deșeuri periculoase și 76,5 kilograme de articole pirotehnice”, conform raportului. 

Reprezentanții IPJ Covasna au efectuat 284 de controale directe când vine vorba de „criminalitatea economică-financiară”.

„În cursul anului 2023 au fost sesizate 230 de infracțiuni de natură economico-financiară, precum și 42 de infracțiuni de evaziune fiscală. Pentru combaterea fenomenului infracţional specific, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au derulat 103 acțiuni, cu 284 de controale directe”, se arată în comunicatul de presă. 

Polițiștii din județ au confiscat și aproape 5.000 de țigări provenite din contrabandă. 

„În cadrul activităţilor, polițiștii au indisponibilizat mărfuri și bunuri în valoare de 173.100 de lei, 110.672 de euro, 34 de sisteme informatice, 114 litri de alcool și 4.936 de țigarete provenite din contrabandă. De asemenea, a fost dispusă o măsură preventivă” arată raportul IPJ Covasna. 

Totodată, au fost recuperate prejudicii de peste 6 milioane de lei în urma descoperirii unor fapte de evaziune fiscală, „dintre care 3.885.520 de lei prin dispunerea de măsuri asigurătorii, activitățile de urmărire penală fiind derulate în 90 de dosare penale”.

Foto arhivă/ilustrativ

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.