ACTUALITATE 28 martie 2024

Maraton de încondeiat ouă la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 832 vizualizări

Fundaţia Guzsalyas din Sfântu Gheorghe va organiza şi anul acesta un maraton de încondeiat ouă înaintea Paştelui catolic, cu o durată de 17 ore.

Reprezentanta fundaţiei, Kolozsi Ildiko, a declarat, miercuri, că „Noaptea încondeierii ouălor”, care se va desfăşura la Casa Mives din vecinătatea Muzeului Naţional Secuiesc, va începe vineri, 29 martie, la ora 10,00, şi se va încheia a doua zi, la ora 3,00 dimineaţa, iar la maraton poate participa gratuit orice persoană care doreşte să pregătească ouă pentru sărbătorile pascale.

Fundaţia pune la dispoziţia participanţilor vopsea, ceară, condeie, precum şi câteva zeci de modele tradiţionale de încondeiere a ouălor, iar aceştia trebuie să aducă doar ouăle pe care vor să le decoreze.

Maratonul este precedat de o serie de ateliere de încondeiat ouă pentru copii şi adulţi.

„Atelierele de încondeiat ouă le-am început deja de două săptămâni pentru copii, zilnic între orele 9,00-15,00 primim câte trei clase de copii, iar săptămâna aceasta, de marţi şi până joi avem program şi după-amiază, între orele 16-20. Poate veni oricine, e liber, iar vineri vom organiza 'Noaptea încondeierii ouălor', care va avea loc între orele 10,00-3,00. De 30 de ani organizăm aceste ateliere, care se bucură de un mare succes. Spre exemplu, la maratonul de încondeiat ouă participă în fiecare an aproape 500 de persoane şi ne bucurăm foarte mult pentru că aşa putem perpetua tradiţiile pascale”, a declarat Kolozsi Ildiko, pentru AGERPRES.

Duminică dimineaţă, în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, va avea loc o ceremonie religioasă de binecuvântare a bucatelor pregătite pentru sărbătoarea Paştelui catolic, la aceasta fiind aşteptate câteva sute de persoane.

În fiecare an participanţii aduc coşuri împletite, acoperite cu ştergare şi împodobite cu flori, în care pun ouă roşii, cozonaci, vin şi alte preparate, iar, după slujbă, preoţii merg printre rândurile de oameni şi sfinţesc bucatele pregătite pentru masa de Paşti.

Conform tradiţiei, ouăle încondeiate se dăruiesc băieţilor şi bărbaţilor care, în a doua zi de Paşti, merg la stropit din casă în casă, „lociolitul” sau udatul fetelor, cum i se mai spune, fiind un obicei străvechi care se păstrează în aproape toate localităţile din judeţul Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.