ACTUALITATE 2 iulie 2017

Manej acoperit la Centrul ecvestru de lângă Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 3348 vizualizări

Asociaţia Vadon din Sfântu Gheorghe a obţinut o finanţare în valoare de 7 milioane de forinţi, echivalentul a 22.000 de euro, din partea Guvernului Ungariei, pentru construirea unui manej acoperit la Centrul ecvestru de la Câmpul Benedek, inaugurat în urmă cu aproape doi ani.

Potrivit conducerii asociaţiei, manejul va avea o suprafaţă de aproximativ 25×25 de metri, iar proiectul a fost finanţat prin intermediul Fundaţiei Bethlen Gábor.

Centrul de echitaţie a fost construit de Primăria Sfântu Gheorghe pe un teren de aproape patru hectare aflat pe dealul Benedek, la ieşirea din municipiu spre localitatea Vâlcele, iar intenţia autorităţilor locale este de a-l extinde, pentru a putea atrage mai mulţi cursanţi şi turişti, dar şi pentru a găzdui, pe viitor, competiţii naţionale şi internaţionale.

Directorul executiv al Asociaţiei Vadon, Demeter János, care administrează acest centru, a declarat că baza dispune de 12 cai pentru antrenamente şi oferă condiţii excelente pentru cei care vor să înveţe să călărească.

Centrul de echitaţie a avut anul trecut 110 cursanţi şi a găzduit, de asemenea, două tabere la care au participat 60 de elevi, în programul acestora fiind cuprinse atât lecţii de călărie, cât şi de îngrijire a cailor.

„Echitaţia este un sport nobil, o îndeletnicire foarte frumoasă şi merită să investim în acest sport care este în creştere, are anvergură. Dar ţelul nostru suprem este să punem copiii în contact cu caii, să înveţe să aibă grijă de animale, să fie apropiaţi de acestea. Este foarte important acest lucru, mai ales în lumea modernă în care trăim, în care suntem mai apropiaţi de calculator decât de natură”, a spus Demeter János.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, a declarat că echitaţia reprezintă o componentă importantă în sfera turistică a judeţului, iar luna aceasta vor avea loc două evenimente de anvergură, respectiv a şaptea ediţie a Galopiadei secuieşti, pe 14-16 iulie la Moacşa, şi Campionatul naţional de atelaje cu doi cai, pe 7-9 iulie, la Olteni, comuna Bodoc. Terenul pentru atelaje de la Olteni, amenajat recent, are o suprafaţă de peste 5 hectare şi corespunde standardelor internaţionale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.