Mai e nevoie de bani pentru reparaţiile Catedralei Ortodoxe
Aproape 200.000 de lei mai sunt necesari pentru lucrări înainte de venirea iernii.
Catedrala Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe mai are nevoie de aproximativ 200.000 de lei pentru ca reparațiile începute în primăvară să poată fi finalizate astfel încât venirea iernii să nu pună cu nimic în pericol interiorul sfântului lăcaș.
Cei de la Catedrală au atras atenția încă de acum un an cu privire la faptul că aici este nevoie de reparații mari – la acoperiş şi turle (degradate în timp), ferestre noi, precum și de o zugrăvire exterioară și tencuială, acolo unde s-a infiltrat apa. Banii au început să se adune din 2011, însă pentru că strângerea întregii sume, adică aproape 500.000 de lei, era imposibil să se facă dintr-o dată, reparațiile s-au făcut treptat, nu atât în ordinea necesităților cât mai mult în funcție de banii existenți. Preotul Cristian Groza a declarat că multe dintre reparațiile necesare la Catedrală au fost făcute încet-încet, pe măsură ce s-au adunat banii, astfel că acum mai este nevoie de bani pentru terminarea reparațiilor la acoperiș și pentru reparații exterioare. Potrivit preotului, cei mai mulți bani au venit prin enoriași și de la Episcopia Covasnei și Harghitei, în vreme ce firmele nu s-au prea înghesuit în acest an cu susținerea reparațiilor. Mai mult, nici autoritățile locale și nici Consiliul Județean nu sunt deloc impresionate de nevoile Catedralei, drept urmare nici de aici nu s-au primit bani.
„Singurii care ne-au ajutat au fost Episcopia – cu bani și cu materiale și enoriașii, așa am reușit să facem majoritatea reparațiilor, așa sperăm să le facem și pe restul”, a mai spus preotul Cristian Groza.
Administrația Catedralei a deschis și un cont în care toți cei interesați să ajute pot depune orice sumă de care dispun, în vederea sprijinirii lucrărilor de refacere: RO29RNCB0124038018730002 deschis la BCR Sfântu-Gheorghe.
Catedrala Ortodoxă este construită în stil brâncovenesc, iar lucrările la aceasta au început în anul 1939. Au urmat 30 de ani în care lucrările au fost oprite, fiind reluate în anii ’70. Pe 15 mai 1983 a avut loc sfinţirea Catedralei Ortodoxe, iar de atunci şi până acum nu a mai fost întreprinsă nicio lucrare amplă de reabilitare a acesteia. Catedrala este un important lăcaș de cult, aceasta deservind nu doar credincioșii ortodoxi din Sfântu-Gheorghe ci și din zonele apropiate orașului; în plus, aici au loc periodic diverse evenimente importante și cu semnificație pentru comunitatea românească.
monicavajna.wordpress.com