ACTUALITATE 6 martie 2024

Lucrările la fosta cazarmă din Târgu Secuiesc, care va găzdui Muzeul Breslelor, finalizate în proporţie de 95%

de Agerpres | 842 vizualizări

Lucrările de reabilitare a fostei cazărmi din Târgu Secuiesc, care va găzdui Muzeul Breslelor şi centrul cultural al oraşului, au fost finalizate în proporţie de 95%, a declarat marţi, pentru AGERPRES, viceprimarul Szilveszter Szabolcs.

Potrivit acestuia, clădirea are o vechime de peste 200 de ani şi este unul dintre cele mai importante monumente istorice din regiune.

„Lucrările le-am început în urmă cu aproape doi ani şi au fost finalizate în proporţie de 95%. Urmează mobilierul, amplasarea scenei, instalaţia de lumini şi celelalte echipamente, precum şi pavarea cu piatră cubică a curţii interioare. Clădirea va fi dotată, printre altele, şi cu un lift pentru persoanele vârstnice şi pentru cele cu dizabilităţi (...) Sperăm ca recepţia lucrării să aibă loc în această vară, după care va urma mutarea muzeului”, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Szilveszter Szabolcs.

Acesta a menţionat că reabilitarea fostei cazărmi s-a derulat în paralel cu lucrările de amenajare a unei zone de agrement în vecinătatea lacului Dac, în cadrul unui proiect comun finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Foto: arhivă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.