ACTUALITATE 16 mai 2013

Locuinţe pentru medici, la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 875 vizualizări

Autorităţile covăsnene vor să construiască un complex de locuinţe pentru medici în municipiul Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Fundaţia Studium din Târgu Mureş.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, a declarat joi că această fundaţie este dispusă să realizeze un complex de şase locuinţe, compus din trei garsoniere şi trei apartamente cu două camere, iar în acest scop a solicitat autorităţilor locale un teren dotat cu toate utilităţile necesare, respectiv canalizare, apă, curent electric, gaz metan.

„Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a reuşit să atragă aproape 30 de rezidenţi, dar pentru a-i determina să se stabilească aici sau pentru a-i determina pe cei plecaţi la studii să se întoarcă acasă este important să le oferi ceva în plus, cum ar fi o locuinţă (...). Avem posibilitatea de realiza acest proiect în parteneriat public-privat cu Fundaţia Studium, care a construit astfel de locuinţe de serviciu şi la Târgu Mureş”, a precizat Tamás Sándor.

Potrivit acestuia, proiectul va fi supus luna viitoare aprobării plenului Consiliului Judeţean.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.