Localităţile din judeţ se întrec la Târgul Valorilor Covăsnene
Centrul de Cultură Covasna organizează, pe 1 mai, la Creasta Pivniţa Uriaşului de la Moacşa, Târgul Valorilor Covăsnene, o sărbătoare populară ce reuneşte diversitatea valorilor care trebuie păstrate şi promovate.
Directorul Centrului de Cultură Covasna, Imre Marton Istvan, a declarat că acest târg al valorilor se deosebeşte prin accentul pus pe particularitatea fiecărei localităţi din judeţ care ajunge să participe la eveniment. Potrivit lui Imre Marton Istvan, Târgul aduce o notă de originalitate prin atelierul în aer liber al meşterilor populari, care nu doar că-şi prezintă produsele ci fac şi demonstraţii ale confecţionării acestora.
Un alt moment interesant al Târgului este cel al prezentării „zestrei” fiecărei localităţi, în cadrul Taberei Căruţelor; în acest moment, localităţile participante vin fiecare cu câte o căruţă tradiţională, în care expun diverse elemente reprezentative - de la obiecte la mâncăruri, totul poate fi considerat a fi propriu unei localităţi sau alteia. În cadrul evenimentului va avea loc şi premierea localităţii Ghelinţa, câştigătoarea din 2009 a Târgului prin expoziţia adusă aici la acea dată.
Târgul, care va începe de la ora 13, va mai cuprinde şi jocuri pentru copii, un picnic foto, concert de fanfară, confecţionarea de surveniruri de către cei mici pentru mame, concerte şi dansuri populare. Târgul se va încheia seara, cu un foc de tabără şi o serată cu muzică şi dans.
Monica Vajna