Lista priorităților pentru Ozun, în 2020
Finalizarea proiectelor începute, printre principalele obiective
Primăria Ozun și-a propus ca în 2020 să încheie o parte din proiectele demarate în acest an, dar și să înceapă altele noi, a spus la finalul săptămânii trecute primarul comunei, Ráduly István. Acesta a prezentat un bilanț al activității din 2019 și a precizat totodată care sunt lucrările care nu mai pot fi amânate în anul care vine.
După ce în ultimii ani, Primăria Ozun s-a concentrat să atragă fonduri europene și guvernamentale pentru investiții, 2019 a fost anul în care primele rezultate au început să iasă la iveală.
„Obiectivul principal al anului 2020 este continuarea și terminarea proiectelor începute și începerea execuției la acele proiecte care deja sunt finanțate și sunt aprobate. Regretul meu este că nu am putut să terminăm toate proiectele în acest an. De vină cred că sunt proiectanții și consultanții, asta e problema. Ei au foarte, foarte mult de lucru. Aici mă refer la cei buni. (...) Am început acest an puțin dezamăgit, dar cu mari speranțe. Dezamăgit pentru că în cursul anului 2018 eram convins că o să începem acele proiecte pe care noi le-am câștigat și aveam deja contractele semnate. Din păcate nu am început nici unul în 2018. Din acele 27 de proiecte, am reușit să începem proiectele europene în acest an”, a spus joi, 19 decembrie, primarul Ráduly István.
În ceea ce privește lucrările la infrastructura rutieră, care au început în 2019 pe mai multe străzi din Ozun, dar și pe strada principală din Bicfalău, edilul a spus că asfaltarea va fi finalizată la sfârșitul anului viitor pentru că aproximativ jumătate din lucrare deja este executată.
Tot anul viitor ar trebui să se finalizeze proiectul care privește alimentarea cu apă potabilă a localităților Lisnău și Bicfalău, dar și modernizarea stației de apă din Ozun.
Altă investiție, restaurarea conacului Pünkösti din Ozun, care, conform edilului „ va fi emblema istorică a localității”, este pe jumătate terminată. Lucrările ar trebui să se finalizeze și în acest caz în cursul anului 2020.
Conducerea Primăriei este optimistă și în ceea ce privește construirea din fonduri europene a primei Grădinițe cu program prelungit, proiect cu o valoare de 600.000 de euro, plus TVA.
„Programul care prevede construirea unei Grădinițe este într-un stadiu avansat, dar încă nu este începută lucrarea. Suntem în faza în care proiectul tehnic este înaintat spre avizare. Intenționăm ca iarna aceasta să se încheie licitația publică, iar din luna aprilie să înceapă lucrările. Grădinița cu program prelungit este concepută pentru 100 de preșcolari”, a mai spus Ráduly István.
La capitolul reușite, acesta a enumerat câteva investiții finalizate, printre care casa mortuară din Ozun, realizată din bugetul local, modernizarea Centrului de Cultură din Bicfalău, dar și proiectele Școlii Gimnaziale „Tatrangi Sándor”, finanțate de guvernul maghiar.