Lanţ viu în jurul Colegiului „Székely Mikó”
Joi va avea loc o nouă acţiune de protest, cu o zi înaintea recursului de la Curtea de Apel Ploieşti.
Preotul reformat Santa Imre, care a protestat în această vară timp de 57 de zile în faţa Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe împotriva sentinţei date de instanţa de judecată în cazul retrocedării acestui imobil, organizează joi o nouă acţiune de protest, cu o zi înainte de rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti.
Santa Imre a făcut un apel către conaţionalii săi maghiari să i se alăture pentru a putea forma în mod simbolic un „lanţ viu” în jurul Colegiului „Székely Mikó”.
„Avem datoria morală să apărăm bunurile comunităţii noastre. Având în vedere că pe 5 octombrie la Ploieşti se va judeca recursul în cazul Mikó, a venit din nou vremea să ne exprimăm hotărârea de a apăra Colegiul împotriva renaţionalizării, să transmitem un semnal că nu renunţăm la dreptatea noastră şi să arătăm că suntem capabili să apărăm ceea ce vrea să ni se ia cu forţa”, a declarat Santa Imre.
În luna iunie, Judecătoria Buzău i-a condamnat la trei ani de închisoare pe Markó Attila, fost subsecretar de stat la Oficiul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, pe Tamás Marosán, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi pe Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, după ce procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov i-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, respectiv pentru că ar fi retrocedat abuziv clădirea Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe Eparhiei Reformate din Ardeal, pe baza unor documente nevalabile. Instanţa a reţinut că cei trei au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.
Pe data de 6 iulie, preotul Santa Imre a început protestele în faţa Colegiului „Székely Mikó” împotriva sentinţei date de Judecătoria Buzău, iar pe parcursul celor 57 de zile i s-au mai alăturat periodic şi alte persoane. Protestul s-a încheiat pe 1 septembrie a.c cu o mare adunare populară organizată la Sfântu Gheorghe de UDMR şi Biserica reformată, la care au participat câteva mii de persoane (între 25.000 potrivit organizatorilor şi 8.000 potrivit organelor de ordine). La această manifestaţie au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele UDMR Kelemen Hunor, europarlamentarul Tőkés László şi Markó Atilla, unul dintre cei trei inculpaţi. Între timp, acesta din urmă a fost nominalizat să candideze pe listele UDMR pentru Camera deputaţilor în colegiul uninominal Sfântu Gheorghe.
Subiectul „Székely Mikó” a suscitat în ultimele luni reacţii şi din partea autorităţilor statului şi a politicienilor români, care au afirmat că în acest caz nu este vorba despre o renaţionalizare, aşa cum susţin reprezentanţii comunităţii maghiare, ci despre încălcarea legii, despre o manipulare a opiniei publice şi o încercare de intimidare a justiţiei.
Recursul în cazul „Székely Mikó” va fi judecat pe 5 octombrie la Curtea de Apel Ploieşti.