ACTUALITATE 11 octombrie 2016

La pândă după capre sălbatice și urși - de vorbă cu fotograful Daniel Opaiț

de Observatorul de Covasna | 3466 vizualizări

Născut la Sfântu Gheorghe, Daniel Opaiț (39 de ani) lucrează în vânzări și locuiește la București și, mai ales, la Avrig (Sibiu). Absolvent al Colegiului Mihai Viteazul și al Facultății de Geografie din București, Daniel își urmează un hobby cu rădăcini adânci în copilărie și, de câte ori poate, pleacă în natură pentru a fotografia viețuitoare, de la păsări ca brumărițe, Daniel Opaitpescăruși albaștri sau acvile, la mamifere ca marmote, urși și caprele negre. Nu se mulțumește să țină imaginile pentru el, ci le împărtășește pe pagina personală, urmărită de 1.150 de oameni. Cuvintele cu care își însoțește fotografiile sunt când amuzant-educative - „contrar părerii generale, marmotele nu se hrănesc cu ciocolată, ci cu iarbă”, când serios-fascinante - „Agilitatea lor este remarcabilă, iar fuga lor din calea dușmanilor este uluitoare“ (despre caprele negre), descrierile dovedind, alături de imagini, o pasiune profundă pentru viața animalelor sălbatice și pentru natură, în general. Îndrăgostit de munții Făgăraș, covăsneanul are un loc preferat și în județul natal, pe care ni-l prezintă, cu toată bogăția sa faunistică, în rândurile de mai jos. Tot în interviul de față, Daniel Opaiț ne vorbește despre calitățile necesare unui fotograf de natură, despre greșelile pe care le poate face, la început, un astfel de artist, cât și despre rolul pe care l-a avut în drumul său către descoperirea naturii profesorul Ion Răduță.

- Povestiți-ne un pic despre începuturile dumneavoastră în județul Covasna. Când și cum v-ați dat seama că aveți o pasiune pentru fotografia de natură?animale - foto Daniel Opait (3)

- Începuturile pasiunii pentru natură și, ulterior, pentru fotografia de natură sunt rezultatul unor cumuli de factori: excursiile cu familia la vârste fragede, cărțile despre floră și faună ale bunicului meu, atlasele, enciclopediile, dar și excursiile cu bicicleta sau pe jos făcute în natură. Multe dintre acestea din urmă, făcute cu profesorul meu de geografie din liceu, domnul Ion Răduță. Fotografia a venit ca o completare firească.

 - Aveți locuri preferate în județul Covasna unde vă place să fotografiați? Dacă da, unde și ce ați surprins?

- Locul meu preferat este Mestecănișul de la Reci, un loc aparte datorită animale - foto Daniel Opait (2)substratului constituit, în bună parte, din nisip, și care adăpostește inclusiv specii relicte, care trăiau în perioadele cu climă rece și care, odată cu încălzirea climei, continuă să supraviețuiască acolo. Pe lângă acestea, în zonă își găsesc adăpostul o multitudine de specii de mamifere și păsări care pot fi subiecte grozave de fotografie: pupeze, prigorii, huhurezi mari, acvile țipătoare mici, dar și mistreți, căprioare, vulpi, bursuci, cerbi ș.a.m.d. Din păcate, locul este în degradare de la un an la altul din cauza suprapășunatului și accesului haotic al turiștilor.

   - Care e fotografia dumneavoastră preferată?

-Nu am o fotografie anume preferată, pentru că, de fiecare dată, leg fotografia de experiența avută. Și e greu de comparat o întâlnire de aproape cu un urs la o margine de pădure, cu una cu caprele negre de pe crestele Făgărașului. Printre fotografiile preferate se numără cele cu capre negre, pescărașul albastru, căprioare și urși.animale - foto Daniel Opait (6)

 - Ce înseamnă pentru dumneavoastră o fotografie de natură reușită?

- Tehnic, o fotografie de natură trebuie să aibă un subiect clar, o încadrare corectă, un fundal cât mai puțin aglomerat și o lumină cât mai bună. Practic, poți avea imagini foarte bune în care postura subiectului e atât de interesantă încât celelalte aspecte cad în plan secund.

 - De ce anume are nevoie o persoană pentru a fi un bun fotograf de natură?

- Răbdarea și cunoașterea subiectului sunt esențiale. Aceasta din urmă presupune documentare din diverse surse. Se pot realizea imagini foarte bune și cu un echipament foto modest, însă un aparat și un teleobiectiv de calitate ușurează semnificativ munca. Atunci când ai doar câteva secunde la dispoziție, trebuie să poți realiza cadrul dorit. E nevoie și de echipament - inclusiv îmbrăcăminte - care să nu cedeze în condiții de frig sau umezeală, pentru că acestea din urmă sunt certitudini.

- În orice domeniu, erorile sunt cel puțin la fel de valoroase ca reușitele,animale - foto Daniel Opait (7) întrucât din cele dintâi putem trage învățăminte. Ne puteți spune o greșeală pe care ați făcut-o, ca fotograf de natură, și ce ați învățat din ea?

- Una dintre greșelile de început este să copiezi ce vezi pe la alții. E inevitabilă, însă nu trebuie persistat prea mult în această stare de fapt, pentru că te va împiedica să evoluezi. Am făcut-o și eu, dar acum încerc lucruri noi și să-mi creez un stil propriu.

- Când ați vorbit la telefon ne-ați spus de „covăsnenii mei“. Ce doriți să le transmiteți? 

- Să aibă mai multă grijă de locurile frumoase din județ - a se vedea Rezervația de la Reci - și să descopere cu plăcere, în liniște, natura.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.