ACTUALITATE 12 octombrie 2008

La examenul auto, în judeţul Covasna, se pică pe capete!

de Covasna Media | 563 vizualizări
Aproape un sfert din cei examinaţi promovează examenul auto, iar programările s-au întins deja până în luna decembrie

Candidaţii pentru obţinerea permisului de conducere au fost respinşi în număr mare în acest an, iar procentul de promovabilitate la nivel de judeţ nu atinge până în prezent nici 25% din totalul persoanelor examinate, în mare parte din cauza probei teoretice. Potrivit şefului Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna, comisarul şef Eugen Deaconu, numărul celor examinaţi ajunge la aproape zece mii de persoane până în prezent, din care însă au fost admise doar 2.344 de persoane, respectiv un procent de 24,4%. „La finalizarea cursurilor de la şcoala de şoferi se susţine un examen. Exigenţa fiind minimă, se ajunge la aceste cifre. Problema mare de acolo vine, de la şcolile de şoferi. Suntem printre ultimii din ţară la acest procent de promovabilitate“, a precizat şeful Serviciului. Conform unui reprezentant al unei şcoli de şoferi, examinaţii ...

Aproape un sfert din cei examinaţi promovează examenul auto, iar programările s-au întins deja până în luna decembrie

Candidaţii pentru obţinerea permisului de conducere au fost respinşi în număr mare în acest an, iar procentul de promovabilitate la nivel de judeţ nu atinge până în prezent nici 25% din totalul persoanelor examinate, în mare parte din cauza probei teoretice. Potrivit şefului Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna, comisarul şef Eugen Deaconu, numărul celor examinaţi ajunge la aproape zece mii de persoane până în prezent, din care însă au fost admise doar 2.344 de persoane, respectiv un procent de 24,4%. „La finalizarea cursurilor de la şcoala de şoferi se susţine un examen. Exigenţa fiind minimă, se ajunge la aceste cifre. Problema mare de acolo vine, de la şcolile de şoferi. Suntem printre ultimii din ţară la acest procent de promovabilitate“, a precizat şeful Serviciului. Conform unui reprezentant al unei şcoli de şoferi, examinaţii promovează în mare parte testul final şi beneficiază de pregătirea teoretică corespunzătoare în cadrul şcolii, dar ceea ce fac ulterior la examenul final nu mai depinde de ei. Pe de altă parte, programările se ţin lanţ în ceea ce priveşte examenul de obţinere a permisului de conducere, următoarele două lunii fiind deja ocupate. Astfel, programările au ajuns deja până în data de 11 decembrie şi cel mai probabil că nu vor mai avea loc după data de 18 decembrie, întrucât intervin analizele, statisticile şi situaţiile de sfârşit de an, plus sărbătorile de iarnă, astfel că în total mai sunt aproximativ 40 de locuri pentru candidaţii din acest an. Faţă de primele nouă luni ale anului trecut, numărul examinaţilor a crescut cu aproximativ 2.300 de persoane.

Examen pe calculator

În mai multe judeţe din ţară s-a introdus în acest an susţinerea examenului auto pe calculator, metodă aşteptată şi în Covasna, deocamdată nu se ştie exact până când. Comisarul şef Deaconu spune că sala cu cele 6 calculatoare este pregătită încă din luna februarie şi poate fi folosită în momentul în care programul este instalat şi aici. În sala cu calculator ar putea fi examinate în opt ore peste o sută de persoane, posibilităţile de fraudare sunt minime, în plus examenul poate fi terminat foarte repede: dacă aţi răspuns bine la 22 de întrebari sau, din contră, aţi gresit cinci, testarea se opreşte automat, iar rezultatul se afişează instantaneu. Până la instalarea examinării pe calculator, Serviciul din judeţ lucrează la traducerea testelor, care trebuie să apară şi în limba maghiară. „N-am putea face două comisii de examinare, pe sistemul clasic şi pe calculator. Normal ar fi ca în momentul în care începe examinarea pe calculator, să fie în ambele limbi“, a precizat comisarul şef Eugen Deaconu.

Prea puţin personal

În prezent, Serviciul de Înmatriculări şi Permise de Conducere din judeţ se confruntă cu greutăţi din cauză că nu are suficient personal, deşi toate cele zece posturi sunt ocupate. „Facem faţă, dar cu efort foarte mare. Am deservit până acum 57.000 de persoane, aproape un sfert din judeţ, am avut 15.000 de înmatriculări, s-au emis 7.500 de permise de conducere. În plus, sediul în care suntem nu are pază şi îl păzim noi împreună cu colegii de la Paşapoarte, ceea ce înseamnă 48 de ore libere după o noapte de pază, iar activitatea de secretariat este asigurată tot de unul din oameni. Mai intervin concediile, de studii, medicale sau de odihnă, astfel că au fost perioade, în iunie-iulie, când am lucrat cu cinci oameni, cu mine cu tot“, spune şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări. La acestea se adaugă şi activitatea privind eliberarea de adeverinţe pentru acordarea diferenţei de la taxa de înmatriculare. În acest sens, începând din luna iulie s-au depus aproape trei mii de astfel de petiţii care au necesitat răspuns. În aceste condiţii, com.şef Deaconu spune că ar avea nevoie de aproximativ 16 angajaţi, faţă de zece câţi sunt în prezent, pentru care ar trebui însă scoase la concurs posturi noi. La ora actuală, în judeţul Covasna există 66.500 de posesori de carnet de conducere şi 53.714 vehicule (inclusiv remorci). La nivelul parcului auto s-a simţit o scădere, provocată de faptul că potrivit unei ordonanţe de urgenţă din luna martie, toate vehiculele care nu schimbaseră certificatul de înmatriculare au fost radiate, fiind vorba de peste 15.000 de radieri în acest an. Ca înmatriculări, până în luna octombrie s-au înmatriculat 15.000 de vehicule, cele mai multe în perioada de după micşorarea taxei de mediu.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.