Jumătate din cantitatea de ouă cu salmonella a fost comercializată în Covasna
Alerta cu ouă de consum suspectate a fi infectate cu Salmonella, nu s-a confirmat, anunţă DSVSA Covasna
Aproape jumătate din cantitatea de ouă infectate cu salmonella care au intrat pe piaţa covăsneană au fost comercializate înainte de apariţia alertei şi retragerea lor de la vânzare, dar până acum nu s-au semnalat cazuri de toxiinfecţii în urma consumării acestora, potrivit autorităţilor.
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna, dr. Siko Barabási Sandor, a declarat luni că alerta a fost primită duminică prin Sistemul Rapid de Alertă Naţională, iar în mai puţin de două ore de la apel inspectorii instituţiei au retras de la comercializare peste 10.000 de ouă aduse din Polonia.
Potrivit acestuia, până la primirea alertei şi intervenţia organelor sanitar-veterinare s-a vândut aproape jumătate din cantitatea de ouă infectate cu salmonella.
El a recomandat cetăţenilor să nu intre în panică şi să consume doar ouă preparate termic, fierte sau prăjite, pentru a preveni riscul intoxicaţiilor.
Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, András Nagy Robert, a declarat că în momentul de faţă este internată o singură persoană infestată cu salmonella, dar, în opinia sa, cazurile nu au legătură între ele.
„În fiecare an apar câteva cazuri sporadice. (…) În momentul de faţă avem un singur caz internat, un pacient care a venit la spital în urmă cu două săptămâni, eu nu cred că au legătură una cu alta”, a spus András Nagy Robert pentru Agerpres.
DSVSA Covasna: Alerta nu s-a confirmat
Luni seara DSVSA Covasna a emis un comunicat anunţând că alerta cu ouă de consum, suspectate a fi infectate cu Salmonella nu s-a confirmat.
„În urma notificării și alertei primite, DSVSA Covasna în data de 24.10.2016, conform principiului precauției s-a luat decizia de retragere de la comercializare a ouălor suspecte a fi infectate. Suplimentar firma implicată, conform procedurii interne, a luat decizia voluntară de retragere de pe piață a ouălelor cu origine Polonia.
Analizele de laborator efectuate și comunicate în seara zilei de 24.10.2016 atât în ce privește conținutul ouălelor cât și coaja acestora a relevant absența bacteriei Salmonella. Astfel, inspectorii DSVSA Covasna, în data de 25.10.2016, vor ridica măsura de sechestru-reținere oficială, ouăle fiind dirijate la comercializare“, se arată în comunicatul semnat de directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Covasna, dr. Siko Barabási Sandor