ACTUALITATE 11 septembrie 2012

Judeţul Covasna, pe ultimul loc în topul infracţionalităţii în şcoli

de Agerpres | 412 vizualizări

Judeţul Covasna se situează pe ultimul loc la nivel naţional în topul infracţionalităţii în şcoli. Potrivit unei analize efectuate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, în anul şcolar 2011-2012 numărul infracţiunilor înregistrate în incintele unităţilor de învăţământ şi în zonele adiacente acestora a scăzut cu 8% faţă de cel precedent.

„Judeţul Covasna se află pe ultimul loc în ţară în ce priveşte criminalitatea în şcoli, iar siguranţa şcolarilor rămâne una dintre priorităţile Poliţiei”, a declarat marţi, şeful Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Toth Sigismund.

Acesta a menţionat că la nivelul IJP Covasna a fost elaborat un plan de măsuri pentru următorul an şcolar în vederea asigurării securităţii elevilor şi cadrelor didactice, care prevede, printre altele, desemnarea câte unui poliţist responsabil pentru fiecare unitate de învăţământ, prezenţa poliţiştilor în trafic pentru dirijarea circulaţiei rutiere în apropierea şcolilor şi grădiniţelor şi intensificarea patrulărilor în aceste zone. De asemenea, pe parcursul anului vor fi reactivate patrulele şcolare şi vor fi efectuate acţiuni de prevenire a absenteismului.

Toth Sigismund a precizat că în urma raziilor efectuate de Poliţie în cursul anului şcolar precedent au fost descoperiţi în baruri şi pe terase circa 150 de elevi care lipseau nemotivat de la cursuri.

Potrivit acestuia, Poliţia va derula pe parcursul noului an şcolar mai multe acţiuni şi campanii de prevenire a criminalităţii, printre acestea numărându-se proiectul „Curaj civic”, realizat cu sprijinul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică şi un partener elveţian, „Săptămâna prevenirii criminalităţii” şi „Împreună pentru siguranţa copiilor”. De asemenea, se doreşte realizarea unui parteneriat între Poliţie şi o serie de ong în vederea iniţierii unui proiect de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

Toth Sigismund a mai spus că un studiu efectuat în primăvara acestui an de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, intitulat „Atitudini şi comportamente antisociale în rândul elevilor de liceu”, a relevat că violenţa verbală şi fizică este destul de prezentă în viaţa cotidiană a adolescenţilor - trei din zece elevi au fost implicaţi într-o bătaie cu tineri de vârstă apropiată, unul din patru liceeni face parte din grupuri care au fost implicaţi într-o bătaie în loc public, iar un elev din zece a fost victima unei agresiuni fizice în incinta liceului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.