Jandarmii covăsneni – alături de cetățeni pentru un weekend în siguranță
Și în acest sfârșit de săptămână, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna vor fi la datorie și vor asigura măsurile specifice de ordine și siguranță publică atât în timpul manifestărilor din spațiul public, cât și în zonele montane și pe traseele turistice din județ.
În perioada 12-14.07.2024, vom fi prezenți la Zilele comunei Dobârlău, Reci, Zagon pentru a ne asigura că toți participanți se bucură de aceste evenimente în siguranță.
Cu această ocazie, recomandăm participanților:
- să respecte indicațiile organizatorilor și forțelor de ordine;
- să nu se implice în acțiuni ce ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice;
- în caz de nevoie, să solicite cu încredere sprijinul echipajelor de jandarmi aflate în misiune.
Celor care aleg să petreacă aceste zile în natură, jandarmii montani le recomandă să se informeze în prealabil despre condițiile meteorologice locale, să se echipeze corespunzător, să nu se aventureze pe trasee nemarcate și să solicite sprijinul echipajelor de intervenție dacă întâmpină probleme.
Întrucât în ultima vreme a crescut numărul apelurilor 112 care semnalau prezența urșilor, recomandăm:
- evitați pe cât posibil să vă deplasați singuri în zonele împădurite;
- când sunteți în drumeții, faceți-vă simțită prezența, astfel încât animalul să nu fie luat prin surprindere și să vă evite;
- în timpul activităților de picnic, asigurați-vă că alimentele și gunoiul sunt depozitate corespunzător, astfel încât să nu atragă ursul în apropierea dumneavoastră;
- în nicio situație, nu vă apropiați de urs, nu-l hrăniți și nu încercați să îl fotografiați;
- dacă întâlniți un urs în natură, păstrați-vă calmul și solicitați de îndată sprijin apelând S.N.U.A.U 112.
Vă dorim un sfârșit de săptămână minunat!
Sursa: comunicat de presă IJJ Covasna