ACTUALITATE 5 decembrie 2013

Jandarmeria pe înțelesul tuturor – campanie de informare la Școala „Váradi József”

de Covasna Media | 636 vizualizări

În perioada 2-5 decembrie, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna a organizat întâlniri cu elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Váradi József” din Sfântu Gheorghe.

Cu acest prilej, elevii au fost informaţi cu privire la pericolele la care se pot expune şi le-au fost prezentate cauzele care pot genera astfel de situaţii, precum şi faptele cel mai frecvent întâlnite în mediul şcolar. Au avut loc discuţii interactive cu elevii, în cadrul cărora tinerii au prezentat cazurile cele mai des întâlnite în şcoală, în care au fost implicaţi colegi de-ai lor şi au fost găsite soluţii pentru evitarea, pe viitor, a acestor evenimente. Jandarmii i-au învăţat pe elevi despre modul de acţiune în diverse situaţii conflictuale, i-au sfătuit pe aceştia să evite situaţiile de acest fel şi să manifeste un comportament mai tolerant faţă de colegii lor.

Totodată, elevilor le-au fost prezentate misiunile jandarmeriei, importanţa şi rolul acestei instituţii de ordine publică.

Aceste întâlniri s-au desfăşurat în cadrul Campaniei naţionale de informare, prevenire şi dialog social – „Jandarmeria pe întelesul tuturor”, a cărei primă etapă se află în derulare, sub denumirea „Stop violenţei şi discriminării în şcoli! Indiferenţa doare!”.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.