ITM Covasna face controale în centrele de sănătate
CAMPANIE NAȚIONALĂ privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția lucrătorilor, de către angajatorii care desfășoară activități în domeniile: activități ale centrelor de îngrijire medicală, activități ale centrelor de recuperare psihică și de dezintoxicare, exclusiv spitale, alte activități de asistență socială cu și fără cazare
Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă a declanșat o acțiune de control la angajatorii care își desfășoară activitatea în următoarele domenii: alte activități de asistență socială, cu cazare n.c.a. – cod CAEN 8790, alte activități de asistență socială, fără cazare, n.c.a. – cod CAEN 8899, activități ale centrelor de îngrijire medicală – cod CAEN 8710, alte activități ale centrelor de recuperare psihică și de dezintoxicare, exclusiv spitale – cod CAEN 8720, în vederea identificării cazurilor de încălcare a prevederilor legale care reglementează relațiile de muncă, precum și în domeniul sănătății și securității în muncă. Acțiunea se va desfășura în perioada 01.08. – 18.08.2023, la toate tipurile de angajatori care efectuează activități în domeniile sus menționate.
Obiectivele campaniei:
- Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;
- Eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contraventionale corespunzătoare;
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă;
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă;
- Eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă.
Sursa: ITM Covasna, Inspector Şef Ördög Lajos