ACTUALITATE 19 iunie 2013

ISU Covasna, dotat cu două autospeciale noi

de Agerpres | 1135 vizualizări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna a fost dotat cu două autospeciale noi, care vor spori eficienţa şi capacitatea de intervenţie a echipajelor.

Şeful compartimentului de informare şi relaţii publice al ISU, Marian-Marius Tolvaj, a precizat miercuri că cele două autospeciale au fost achiziţionate prin Programul Operaţional Regional, iar valoarea lor se cifrează la aproximativ 320.000 de euro.

„Este vorba despre o autospecială pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mărită – MAN, dotată cu rezervor de apă de 4.000 de litri şi unul de spumă de 240 de litri, şi o ambulanţă de prim ajutor, tip B2, cu tracţiune 4X4”, a spus Marius Tolvaj.

Potrivit acestuia, autospeciala MAN este destinată stingerii incendiilor în zonele montane, accidentate şi greu accesibile şi dispune şi de accesorii speciale pentru salvare din puţuri, adâncimi, grote ori pentru intervenţii la înălţimi.

Noua ambulanţă SMURD, încadrată cu echipaje formate din trei salvatori cu instruire paramedicală, va deservi municipiului Sfântu Gheorghe.

Luna trecută, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a fost inaugurat dispeceratul comun al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Covasna, care a fost înfiinţat în scopul reducerii timpului de reacţie la apelurile de urgenţă.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.