ACTUALITATE 4 iulie 2023

ISU Covasna: autospecială nouă la Târgu Secuiesc

de Covasna Media | 766 vizualizări

O autospecială de intervenție nouă a intrat în dotarea ISU Covasna. Are o capacitate de 4.000 de litri de apă, 200 de litri de material spumant, un modul de descarcerare și un modul de acordare a primului ajutor medical în situații de urgență.

Autospeciala este destinată misiunilor complexe de salvare în raionul de intervenție al Detașamentului Târgu Secuiesc, aceasta fiind echipată pentru stingerea incendiilor, dar și pentru descarcerare și acordarea primului ajutor, fiind dotată cu multiple echipamente speciale, inclusiv cameră cu termoviziune.

În zona Târgu Secuiesc, echipajele subunității acționează în 15 localități, deservind 72.000 de locuitori.

De la începutul anului 2023 și până în prezent, pompierii covăsneni au intervenit în peste 520 de misiuni, dintre care 26 de misiuni de stingere a incendiilor.

Achiziționarea noii tehnici de intervenție este parte componentă a Proiectului Operațional Infrastructură Mare (P.O.I.M), denumit „Viziune 2020” și implementat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

(Sursa: comunicat de presă; sursa foto: ISU Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.