IPJ Covasna: Perioada trecerii dintre ani, fără evenimente majore în județul Covasna
COMUNICAT DE PRESĂ. În perioada 31 decembrie 2024 – 02 ianuarie 2025, efectivele MAI au fost la datorie pentru a se asigura că cetățenii covăsneni petrec aceste zile în siguranță, aproximativ 280 de polițiști, jandarmi, pompieri și salvatori SMURD fiind angrenați, zilnic, în misiuni.
În intervalul menționat, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au acționat permanent pentru menținerea climatului de siguranță publică, pentru reducerea riscului rutier și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Au fost efectuate aproape 100 de intervenții la evenimente, peste 80 dintre acestea fiind semnalări ale cetățenilor prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Pentru menținerea climatului de siguranță au fost organizate și desfășurate 31 de acțiuni în cadrul cărora au fost constatate și sancționate peste 100 de fapte de natură contravențională, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 95.000 de lei.
În planul siguranței rutiere, pentru abateri în trafic au fost reținute 12 permise de conducere: unul pentru viteză excesivă, iar două pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. Tot pentru abateri la regimul circulației pe drumurile publice au fost retrase și 7 certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește faptele de natură penală, în perioada menționată au fost sesizate 31 de infracțiuni, aproape jumătate dintre acestea fiind constatări din oficiu ale oamenilor legii aflați în teren.
În această perioadă, în județul Covasna nu au fost înregistrate infracțiuni de mare violență sau care să afecteze în mod semnificativ climatul de siguranță publică și nici accidente rutiere cu urmări grave.
Polițiștii vor fi la datorie și în perioada weekendului prelungit ce urmează, pentru menținerea siguranței publice, pentru reducerea riscului rutier și pentru descurajarea comiterii unor fapte contrare legii și ordinii sociale.
Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna
Foto arhivă