Întorsurenii au cântat în cor alături de Paula Hriscu la Sărbătoarea Ouălor Roșii de Paște
Cea de-a 30-a ediție a „Sărbătorii Ouălor Roșii de Paște” a avut loc marți, 22 aprilie, la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului. Programul a inclus recitaluri muzicale, un atelier de încondeiat ouă pentru copii și un concurs de ouă încondeiate.
Invitata specială a serii, Paula Hriscu, a adus un plus de emoție și căldură prin prezența sa carismatică și prin interpretarea pieselor cu care a cucerit publicul. Cel mai puternic moment a venit spre finalul recitalului, când, pe acordurile piesei „Românie, mândru plai”, întreaga sală s-a ridicat în picioare și a cântat alături de artistă. Impresionată de reacția publicului, Paula Hriscu a chemat pe scenă toți copiii din sală pentru a relua piesa împreună.
Pe scenă au urcat și membrii corului „Plai Întorsurean”, sub îndrumarea prof. Maria Dandu-Muntean, care au adus cântece tradiționale pascale.
Evenimentul a fost deschis cu un discurs despre rolul comunității și importanța acestor tradiții în viața locală.
„Pentru ca să se formeze o comunitate e nevoie de locuri în care aceasta să se întâlnească. Ne bucurăm că am ajuns la ediția cu numărul 30 și continuăm să ducem mai departe această frumoasă tradiție”, a spus primarul Raul Urdă.
Ziua a inclus și un atelier de încondeiat ouă, coordonat de Nicoleta Mazăre, unde cei mici au putut învăța tainele acestei arte tradiționale.
La concursul de ouă încondeiate, premiul I a fost câștigat de Valerica Fekete, Teodora Băilă a obținut premiul III, iar podiumul a fost completat de Nicoleta Mazăre.
Deși evenimentul a început la ora 18:00, sala nu a fost plină de la bun început. Publicul a început să sosească treptat, mulți dintre participanți venind direct de la cea de-a doua ediție a Sărbătorii Ouălor Roșii de Paște de la Sita Buzăului, organizată în aceeași zi, la doar o oră diferență. Cele două evenimente, desfășurate aproape în paralel, au împărțit interesul publicului din zonă.