ACTUALITATE 16 martie 2009

Înscrieri în clasa a V-a la „Varadi Jozsef”

de Covasna Media | 560 vizualizări

În şedinţa Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna din data de 16 februarie 2009, în care s-au aprobat cifrele de şcolarizare pentru anul şcolar 2009/2010, a fost acceptată propunerea părinţilor şi a cadrelor didactice de la Şcoala cu clasele I-VIII „Varadi Jozsef”, privind funcţionarea, la secţia română, a unei clase a V-a (1/28 elevi) – intensiv limba engleză, începând cu anul şcolar 2009/2010. Predarea limbii engleze la această clasă va fi făcută de un profesor calificat şi titular, Oana Florea (Voinescu). Precizăm că elevii înscrişi pentru această clasă vor susţine un test la limba engleză pentru a se putea identifica atât nivelul de pregătire al acestora, cât şi nevoile lor de cunoaştere la această disciplină. Pe viitor, şcoala intenţionează să-şi dezvolte oferta curriculară, în special la ciclul primar, astfel ca integrarea elevilor în clasa a V-a să se facă cu mai mare uşurinţă. Ideea introducerii acestei clase are la bază contextul social şi economic al momentului, în care cunoaşterea limbii engleze a devenit o necesitate şi o condiţie esenţială pentru integrarea în societatea concurenţială de astăzi. Concomitent cu înscrierea elevilor în clasa a V-a la secţia română, se fac şi înscrierile elevilor pentru clasa a V-a la secţia maghiară, unde au fost aprobate pentru anul şcolar următor 3 clase. Astfel, înscrierea elevilor în clasa a V-a se va face până la data de 30 aprilie 2009, în limita locurilor aprobate.

Teme articol: Varadi Jozsef clasa a V-a
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.