ACTUALITATE 5 iulie 2016

Informare cu privire la autorizaţiile de securitate la incendiu

de Covasna Media | 1006 vizualizări

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (4˄) din Legea nr. 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, pentru construcţiile şi amenajările din categoriile care se supun avizării şi/ sau autorizării privind securitatea la incendiu, care au fost puse în funcţiune fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, persoanele prevăzute la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 307/2006 au obligaţia obţinerii respectivului act administrativ până la data de 31 decembrie 2016. Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea exclusivă în ceea ce priveşte funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine beneficiarilor investiţiilor. Excepţia prevăzută la punctul 1 nu se aplică în situaţiile în care se constată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu care impune oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului nr. 915/2015, cazuri care constituie contravenţii potrivit legii. După data de 31 decembrie 2016, reprezentanţii inspectoratului pentru situaţii de urgenţă vor aplica sancţiuni contravenţionale potrivit Ordonanţei Guvernului României nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Actele normative menţionate anterior sunt postate pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna, la adresa www.isujcv.ro. Pentru mai multe informaţii, vă puteţi adresa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Oltului, numărul 31-33. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice Cpt. Maria Veronica Gunea    

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.