ACTUALITATE Acum 1 ora, 52 minute

Incendiu la o gospodărie din Dobârlău: o șură a fost distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit

de Ștefania Găvăneci | 211 vizualizări

Pompierii din Sfântu Gheorghe au intervenit în această dimineață, în jurul orei 04:00, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Dobârlău. La sosirea celor 12 pompieri militari, focul cuprindea o șură de aproximativ 70 de metri pătrați. Exista riscul ca flăcările să se extindă la o stivă de lemne depozitată în apropiere, dar și la gardul din lemn al proprietății. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. 

La sosirea echipajelor de intervenție, șura ardea generalizat pe o suprafață de 70 mp, cu posibilități de propagare la o stivă de lemne din imediata apropiere (cca. 70 mp.), cât și la gardul confecționat din lemn al gospodăriei. Pompierii au acționat cu 2 autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță Smurd B2. Din fericire, în incendiu nu a fost rănită nici o persoană”, a transmis ISU Covasna. 

Intervenția a durat aproximativ trei ore. Cei 12 pompieri au reușit să limiteze incendiul și să împiedice propagarea acestuia la restul bunurilor din curte.

În urma incendiului a ars șura și acoperișul din lemn cu învelitoare din țiglă pe o suprafață de 70 metri pătrați. 

Verificările din teren au arătat că, cel mai probabil, totul a pornit de la un scurtcircuit electric, mai transmite ISU Covasna.

Recent, pompierii din Sfântu Gheorghe au intervenit, timp de cinci ore, pentru a stinge un incendiu izbucnit în Valea Mică, sat care aparține comunei Boroșneu Mare. Potrivit ISU Covasna, flăcările au cuprins complet un grajd, o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați și aproximativ 2 tone de plante furajere.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.