Două cabane de la Reci au fost distruse de flăcări
Luni seara, în jurul orei 23:14, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Sântionlunca.
În urma incendiului au ars interiorul casei de locuit pe o suprafaţă de circa 15 mp, tavanul casei în proporţie de aproximativ 60% şi alte bunuri depozitate.
Trei ore mai târziu, în jurul orei 02:00, dispeceratul ISU Covasna a fost anunţat, prin apelul unic de urgenţă 112, despre izbucnirea unui incendiu la o cabană din localitatea Reci.
Detaşamentului de pompieri Sfântu Gheorghe a intervenit cu 3 autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau la două construcţii din lemn de tip P+M, cu posibilitate de propagare la cabanele învecintate şi la pădurea de pin din apropeire.
În urma incendiului au ars două construcţii din lemn, una pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp şi a doua pe o suprafaţă de circa 100 mp, mobilier şi bunuri aflate în cele două construcţii afectate.
Peste 20 de pompieri militari și voluntari au intervenit pentru înlăturarea pericolului extinderii flăcărilor la construcţiile şi pădurea din vecinătate.
Intervenţia a durat peste 7 ore şi fost îngreunată de temperatura scăzută şi de cantitatea mare de materiale combustibile.
În ambele evenimente nefericite, cauza probabilă de incendiu o reprezintă efectul termic provenit de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Plutonier Tolvaj Marian-Marius