ACTUALITATE 13 octombrie 2023

In memoriam. Părintele Ioan Cucu (1947-2023) – peste 50 de ani de slujire a Bisericii Ortodoxe și a Neamului Românesc

de Covasna Media | 1039 vizualizări

A trecut la cele veșnice Preacucernicul părinte Ioan Cucu – păstor sufletesc iubit și apreciat de credincioșii ortodocși și nu numai de ei.

S-a născut la 22 ianuarie 1947 în comuna Apoldu de Jos, judeţul Sibiu, părinţii săi fiind Ana şi Alexandru Cucu. A urmat cursurile şcolii primare, respectiv clasele I-IV în comuna Hăghig, judeţul Covasna, iar gimnaziul, clasele V-VII, la Feldioara, judeţul Braşov. Între 1961-1965, a urmat cursurile Liceului Nr. 1 din Sfântu Gheorghe, astăzi Colegiul „Székely Mikó”. Între anii 1965-1968, a urmat Școala Tehnică de subingineri în industria uşoară din Bucureşti. În perioada 1968-1972, s-a aflat la Sibiu, ca student la Institutul Teologic de grad universitar.

La 1 martie, 1971, fiind în anul III la Institutul Teologic, deja căsătorit şi având primul copil, a fost numit preot misionar în jud. Covasna, la Micfalău şi satele aparţinătoare. Pe atunci, avea doar 24 de ani. După mărturia părintelui, doar doi preoţi acopereau jumătate din judeţ, distanţele fiind de multe ori parcurse pe jos. Aita Seacă, Baraolt, Căpeni,  Bixad, Turia (sanatoriu), Băţanii Mici şi Băţanii Mari, Biborţeni, Bodoş, Valea Zălanului, Herculean, sunt localităţi pe care părintele Ioan Cucu le-a păstorit încă de la începutul activităţii sale, timp de şase ani, între 1971-1976.

În această perioadă a reparat bisericile din Bixad Olt şi Micfalău, Băţanii Mari şi Valea Zălanului, Aita Seacă. În același timp, obţine înfiinţarea secţiei de predare în limba română la grădiniţa şi şcoala din Micfalău, face misiune ortodoxă şi menţine vie flacăra credinţei strămoşeşti şi sentimentul patriotic-naţional în această parte a ţării, greu încercată.

Organizează pelerinaje cu credincioşii păstoriţi la hramurile unor mănăstiri şi biserici, se preocupă de cunoaşterea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, prin participarea acestora la evenimente importante din comunităţile româneşti păstrătoare ale tradiţiilor strămoşeşti din Mărginimea Sibiului.

În 1976, la dorinţa ÎPS Nicolae Mladin, acceptă preluarea Parohiei Baraolt, parohie care nu mai avusese preot din anul 1940. În perioada 1976-1982, la Baraolt, a reparat şi a pictat personal biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” şi a reluat şi finalizat lucrările de construcţie la biserica cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din centrul oraşului, salvând-o de la demolare. Tot în această perioadă, administrează filiile Bodoş şi Căpeni, reparând şi redând slujirii bisericile din aceste două localităţi.

Fiind o zonă misionară, cu puţini credincioşi şi lipsită de mulţi ani de slujirea bisericească, părintele Ioan Cucu a reuşit să apropie de Sfânta biserică pe toţi creştinii ortodocşi, chiar şi pe cei ce, având anumite funcţii, pe vremea aceea, și care, de regulă, se fereau să fie văzuţi pe la biserică. Aşa se face că, la puţin timp după preluarea parohiei, la strană dădea răspunsurile liturgice un fost angajat al securităţii, iar epitrop era fostul secretar de partid al Minei Baraolt.

În anul 1975, a lucrat la pictura bisericii, fără meşteri, doar părintele cu doamna preoteasă. Ca semn de apreciere a efortului făcut, a fost amendat pentru pictarea fără autorizaţie a bisericii, amenda fiind echivalentă cu valoarea salariului pe două luni. Aflând de această amendă, ÎPS Nicolae Mladin a venit personal să vadă pictura şi, apreciind lucrarea, i-a restituit integral suma plătită ca amendă.

În 1982, finalizând lucrarea încredinţată de ÎPS Nicolae Mladin la Baraolt, părintele Ioan Cucu şi-a depus dosarul pentru o parohie din oraşul Braşov, dar la depunerea dosarului, ÎPS Antonie Plămădeală îi sugerează să menţioneze pe dosar că acceptă eventual să preia Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, care atunci, nu era încă finalizată şi târnosită. Aşa se face că, înainte de a avea loc examenul pentru parohia din Braşov, părintele Cucu a fost numit paroh la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, locaș de cult care, până la sfinţirea sa, la 15 mai 1983, a fost o ruină. Reluarea lucrărilor de construcție și realizarea acestora, cu sprijinul credincioșilor ortodocși din întreaga țară este meritul părintelui protopop Pompiliu Dumbravă.

Între 1982-2007, timp de 25 de ani, părintele Ioan Cucu a slujit la Catedrală, împreună cu părintele Corneliu Bujoreanu și alți preoți tineri, unde s-a străduit să întreţină şi să repare Sfântul locaş afectat de timp, intemperii şi cutremur. În această perioadă, singurul sprijin material a venit de la credincioşii din parohie şi cei ce, venind din alte părţi, treceau pragul Catedralei sau cereau sfatul duhovnicesc al părintelui. Deşi cheltuielile cu întreţinerea Sfântului locaş erau foarte mari şi ajutoarele de la autorităţi foarte mici, totuşi, prin strădania părinților slujitori, s-au realizat lucrările de reparaţii la acoperiş şi la turle, grav afectate de cutremur.

În perioada 1982-2007, sprijinit de doamna preoteasă Dorina Cucu şi copiii sfinţiei sale, a iniţiat Concertul de Colinde din Ajunul Crăciunului susţinut de copiii din Sfântu Gheorghe la Catedrala Ortodoxă. A început acest obicei în decembrie 1982, cu familia şi câţiva copii din parohie şi a ajuns să apropie la această activitate cultural-bisericească, de-a lungul timpului, aproape pe toţi copiii ortodocşi din oraş, corul de colindători numărând peste 800 de copii, iar în anumiţi ani, pregătindu-se peste 1200 de pachete pentru copiii colindători şi copiii care veneau însoţiţi de părinţi si bunici să asculte colindele creştineşti şi să vadă piesa de teatru inspirată de Naşterea Domnului. Mărturie sunt documentele parohiei şi fotografiile de la acest eveniment.

Împreună cu doamna preoteasă Dorina Cucu, cu toți copiii familiei Cucu și membrii Ligii Cultural Creștine „Andrei Șaguna”, sprijină moral şi material înfiinţarea şi desfăşurarea activităţii Muzeului Spiritualităţii româneşti, colectarea bunurilor de patrimoniu şi deschiderea expoziţiei muzeale.

După 1989, sprijină lucrările de reparaţii la bisericile din Bixad, Micfalău, Băţanii Mari, Baraolt, Căpeni, Vârghiş, Lisnău şi Iarăş şi construcţia şi pictarea Bisericii din Arcuş, a Aşezământului filantropic al parohiei Arcuş. Între 1994-2002, construieşte şi împodobeşte cu pictură, în calitate de ctitor principal, biserica din Chilieni, construieşte o capelă mortuară în cimitirul bisericii Chilieni și gardul de împrejmuire al cimitirului parohial.

În anul 2007, apreciindu-i-se experienţa de 36 de ani de slujire a Sfintei Biserici, îi este încredinţată construcţia bisericii „Buna Vestire”. Aici a făcut demersurile de reautorizare a construcţiei, a ridicat capela pentru slujirea Sfintelor slujbe până la finalizarea Bisericii şi s-a îngrijit de construirea sfântului locaş.

Biserica „Buna Vestire” din Sfântu Gheorghe şi-a serbat hramul în prezenţa Preasfinţitului Părinte Andrei. Slujirea Episcopului Covasnei şi Harghitei în 25 martie 2017, aceasta reprezentând prima Liturghie oficiată în lăcaşul de cult aflat în construcţie. La sfârșitul slujbei, PS Andrei a rostit o rugăciune de mulțumire și a binecuvântat lucrările de zidire a bisericii care au început în urmă cu 10 ani. Preasfinția Sa a binecuvântat și a felicitat pe pr. Ioan Cucu și pe cei doi preoți parohi, Părintele Vasile Dorin Cucu  și Părintele Dorin-Gheorghe Ciobanu, Consiliu Parohial, ctitorii și binefăcătorii care s-au implicat în realizarea lucrărilor de zidire și înfrumusețare a bisericii.

Începând cu 1 ianuarie 2012, părintele este pensionar dar, cu binecuvântarea Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, îşi continuă misiunea începută în 2007, aceea de construcţie şi finalizare a lucrărilor Bisericii „Buna Vestire”, de slujire la Sfântul Altar, împreună cu preacucernicii părinți Dorin-Vasile Cucu și Dorin-Gheorghe Ciobanu, la Biserica din Chilieni, ctitoria Sfinției Sale.

Efortul de a ridica un asemenea edificiu s-a făcut cu sprijinul ÎPS Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei, al familiei Cucu, al enoriaşilor din parohie și al credincioşilor din ţară şi din străinătate.

În toată activitatea misionar preoţească de peste 50 de ani de slujire, părintele Ioan Cucu a fost şi este apropiat de credincioşii păstoriţi. Educaţia dată copiilor, doi dintre care sunt preoţi (părintele militar Ioan Costin Cucu și părintele Dorin-Vasile Cucu), precum şi influenţa asupra tinerilor din parohie, a făcut ca mulţi tineri să se apropie de Sfânta Biserică, mulţi dorind urmarea slujirii preoţeşti.

Părintele Ioan Cucu a fost iubit de credincioșii ortodocși din Sfântu Gheorghe, de cei din județul Covasna și din multe localități din țară, precum și de mulți concetățeni maghiari, de toate confesiunile. A fost membru fondator al Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” și susținător al proiectelor culturale inițiate de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Fundația „Mihai Viteazul”, Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita ș.a. A fost Cetățean de Onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe și deținător al premiului „Pro Urbe” acordat de Consiliul Municipal Sfântu Gheorghe.

Părintele Ioan Cucu, prin cei peste 50 de ani de slujire a Bisericii Ortodoxe și a Neamului Românesc și-a înscris definitiv numele în „Cartea Neamului” și în istoria localităților din Arcul Intracarpatic.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în lumea celor drepți, iar pe noi să ne învrednicească să-i cinstim memoria, vorbele și faptele sale ziditoare.

Ioan Lăcătușu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.