Împreună pentru siguranţă!
În perioada septembrie 2012 – martie 2013 s-a derulat campania naţională de informare şi educare preventivă F.O.C. (Flăcările Omoară Copii), campanie iniţiată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în colaborare cu E-ON România, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă!”, având ca obiectiv principal reducerea numărului de incendii la locuinţe şi gospodării şi implicit a numărului de victime din rândul copiilor.
Ideea implementării unor astfel de proiecte a pornit de la o realitate susţinută de statistici şi anume că cei mici au devenit, pe fondul lipsei de supraveghere, principalele victime ale incendiilor produse în astfel de medii.
Scopul acestei campanii s-a dorit a fi atins printr-o etapă de conştientizare a publicului ţintă (părinţi, bunici şi alţi reprezentanţi a copiilor) în legătură cu pericolul la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri acasă nesupravegheaţi, precum şi printr-o etapă concentrată pe principalele surse generatoare de incendii.
Din fericire, în perioada mai sus-menţionată, la nivelul judeţului Covasna nu au avut loc astfel de evenimente tragice care să se finalizeze prin pierderi de vieţi omeneşti.
Chiar dacă sezonul de iarnă se apropie de final şi riscul de producere a incendiilor la locuinţe prin folosirea diferitelor mijloace de încălzire este mai redus, vă sfătuim totuşi ca şi pe viitor să nu lăsaţi copiii singuri acasă. Apelaţi la rude, cunoştinţe sau vecini atunci când sunteţi nevoiţi să părăsiţi locuinţa, chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp.
Readucem în atenţia opiniei publice importanţa educaţiei antiincendiu, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe, prin apelarea la personal autorizat pentru remedierea defecţiunilor la instalaţiile de gaz şi electricitate, care rămân în continuare principala sursă de incendiu.
Serviciul Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei