ACTUALITATE Acum 1 ora, 34 minute

Impozitele pentru persoanele fizice din Sfântu Gheorghe, stabilite la nivelul minim permis de lege

de Agerpres | 165 vizualizări

Persoanele fizice din municipiul Sfântu Gheorghe vor plăti impozite la nivelul minim permis de lege, noile valori fiind votate miercuri, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local.

Potrivit primarului Antal Árpád (UDMR), cotele adiţionale la locuinţe, terenuri şi autoturisme au fost eliminate, astfel încât contribuabilii vor plăti valoarea minimă prevăzută de lege. Pentru locuinţele mai vechi de 50 şi 100 de ani, baza de calcul a fost redusă cu 15%, respectiv 25%, conform prevederilor guvernamentale, iar persoanele cu dizabilităţi vor putea solicita returnarea integrală a impozitului plătit pe maşină, locuinţă şi teren până la suma de 1.000 de lei.

În cazul persoanelor juridice nu au intervenit modificări în ceea ce priveşte impozitele pe clădiri, iar autoturismele, inclusiv hibrid, vor fi taxate la nivelul minim legal. În privinţa terenurilor, cota adiţională a fost eliminată, iar impozitul a fost inclus în schema de ajutor de minimis convenită cu oamenii de afaceri.

Primarul Antal Árpád a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că măsurile adoptate miercuri sunt fără precedent în istoria fiscală a municipiului şi că majoritatea contribuabililor vor beneficia de impozite mai mici sau egale cu cele din 2025.

„După cum ştiţi, în Sfântu Gheorghe noi am avut o politică fiscală proprie, prin care am ţinut impozitele la locuinţe şi terenuri persoane fizice la minimum permis de lege, iar în ceea ce priveşte autoturismele am mers întotdeauna cu o limită mai mare, deci am aplicat cote adiţionale, cum se spune. Având în vedere faptul că în decembrie Guvernul a comunicat că vor creşte impozitele cu aproximativ 70% şi în ianuarie ne-am trezit că, de fapt, au crescut cu 150-200% la locuinţe în primul rând, cred că era corect şi etic să încercăm să găsim nişte soluţii de echilibrare. Iar aceste soluţii de echilibrare au venit în parte din partea Guvernului, prin faptul că a redus cu 15% respectiv 25% baza de calcul la locuinţele mai vechi de 50, respectiv, 100 de ani. Pe de altă parte, ne-a creat această posibilitate să corectăm şi noi şi, astfel, am corectat cotele adiţionale în sensul în care le-am redus la zero anul acesta (...) Deci, astăzi, în Sfântu Gheorghe, o persoană fizică plăteşte minimum permis de lege şi la maşină, şi la casă, şi la teren. N-a fost niciodată aşa ceva în Sfântu Gheorghe, este un caz unic”, a declarat Antal Árpád.

Primarul a subliniat că aceste decizii nu au fost luate sub presiune publică, ci pe baza analizei situaţiei fiscale şi sociale a oraşului.

„Datorită UDMR-ului a revenit Guvernul, pentru că UDMR a solicitat ca să se revină şi s-a revenit (...) şi s-a dat posibilitatea să putem reduce. Dacă nu era UDMR, nu se întâmpla acest lucru (...) Eu nu vreau să minimizez faptul că au ieşit oamenii în stradă. Eu sunt mândru de faptul că trăiesc într-un oraş unde avem o populaţie vie, iar în momentul în care ceva nu e ok, dacă populaţia este vie, dă semnale. Sunt semnale date pe care noi le recepţionăm şi luăm nişte decizii. Acum, nu vreau să se interpreteze faptul că eu aş fi luat vreo decizie sub presiunea străzii. Deci, nu! (...) Am mai avut mitinguri şi întotdeauna eu analizez care este mesajul. Dacă mesajul este corect, fie că sunt oameni în stradă, fie nu sunt în stradă, eu tot încerc să corectez. Dacă nu este corect mesajul, că sunt oameni în stradă sau nu sunt în stradă, tot nu-l corectez (...) A fost dat un semnal şi din stradă, ăsta este adevărul, a fost dat un semnal, am recepţionat acel mesaj, am considerat că semnalul este unul corect şi am făcut nişte corectări”, a mai spus primarul Antal Árpád.

Conducerea Primăriei a anunţat, totodată, că, începând de miercuri după-amiază, sistemul de plată a taxelor şi impozitelor locale pe ghiseul.ro va fi oprit pentru implementarea modificărilor.

„Într-o variantă hiper-optimistă îl putem da drumul mâine cândva, dar eu cred că realist doar vineri îi vom putea da drumul (...) În momentul în care se va avea acces, deja vor apărea impozitele noi (...) Cu siguranţă toată lumea va vedea cifre mai mici decât le-a văzut acum o săptămână sau în ianuarie sau în februarie, asta e foarte important de precizat”, a conchis primarul Antal Árpád.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.