ACTUALITATE 6 aprilie 2009

Imaginează, creează, inovează!

de Covasna Media | 632 vizualizări

Centrul de Informare Europe Direct lansează, sub egida Anului European al Creativităţii şi Inovaţiei, un concurs care se adresează tinerilor amatori de fotografie. Scopul acestei competiţii este de a atrage atenţia concurenţilor asupra rolului important pe care îl deţine creativitatea şi inovaţia în viaţa personală şi în realizarea proprie pe plan profesional şi social. La concurs pot participa tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, care pot trimite fotografii la trei categorii.

În obiectiv…

- intersectarea modului de viaţă şi a tradiţiilor locale cu tehnologia modernă (fotografii care prezintă aceste intersectări)

- diversitatea culturală a judeţului nostru (întâlnirea între diferite naţionalităţi prin imortalizarea obiceiurilor)

- schimbări benefice din localităţi din mediul rural care s-au produs în folosul societăţii (foto-reportaj).

Condiţii de participare:

Un concurent poate participa cu cel mult trei fotografii. Fotografiile vă rugăm să le trimiteţi, în format JPEG, pe adresa de email: szabolcs_t@covasna.info.ro sau pe CD la adresa: Sfântu Gheorghe, Str. Kossuth Lajos, nr.10, cod 520008. Mărimea acestora să fie de maxim 2 MB şi de minim 1600x1280 pixeli. Vă rugăm să vă scrieţi numele şi datele de contact, titlul fotografiei şi data la care a fost făcută. La concurs vă puteţi înscrie numai cu fotografii proprii care au fost făcute în ultimii doi ani. Nu admitem fotografii câştigătoare de la alte concursuri. Nu acceptăm pe poze niciun fel de titluri sau înscrisuri pentru ca fotografia să nu aibă aspectul unei reclame.

Data limită: 30 aprilie 2009

Fotografiile vor fi evaluate de un juriu de specialitate, iar din cele mai reuşite vom organiza o expoziţie. Despre deschiderea expoziţiei, locul şi data premierii, fiecare participant va fi anunţat în timp util.

Premii: Câştigătorii vor fi răsplătiţi cu diverse premii valoroase, respectiv, vor putea participa la tabăra de creativitate (iulie 2009) organizată de centrul nostru (aprox. 10 persoane).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.