Ia-ţi 4 minute să începi lupta împotriva traficului de persoane
Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Întorsura Buzăului împreuna cu partenerii – Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul regional Brașov, primăria Orașului Întorsura Buzăului și Poliția – a organizat joia trecută, în curtea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” o acţiune publică de marcare a Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
La acţiune au participat 450 de persoane, iar mesajul a ajuns şi la aproximativ 30 de trecători.
Acţiunea este parte a mişcării internaţionale de luptă împotriva traficului de persoane, iniţiată de Centrul Raţiu pentru Democraţie, prin programul „Nu e de vânzare – Alege pentru binele tău” şi susţinută de Raţiu Family Charitable Foundation. Această mişcare internaţională presupune o acţiune coordonată în spaţiul public al mai multor grupuri şi urmăreşte o schimbare socială prin creşterea solidarităţii la nivelul comunităţii ca formă de luptă împotriva traficului de persoane.
Desfăşurată sub sloganul „Ia-ţi 4 minute să începi lupta împotriva traficului de persoane”, acţiunea din acest an a fost organizată conform următorului scenariu: organizatorii au purtat haine albe şi, în timpul celor 4 minute, au afişat pancarte cu drepturi ale omului încălcate prin traficul de persoane, în timp ce participanţii la actiune, în haine negre, au afişat drepturi şi alegeri garantate fiecărei fiinţe umane.
Prof. Doina Pătrunjel
Consilier educativ Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Întorsura Buzăului
Coordonatorul local al acțiunii