ACTUALITATE Acum 4 ore, 54 minute

HYDROKOV: Serviciile online, din nou funcționale după modernizarea sistemului de facturare

de Covasna Media | 114 vizualizări

Operatorul regional Hydrokov SA anunță relansarea serviciilor online de plată a facturilor și de transmitere a indexului contorului de apă, începând de vineri, 3 octombrie. Această actualizare vine după o perioadă de așteptare, cauzată de dificultățile de integrare a noului software de facturare.

Mult mai târziu decât am considerat acceptabil, dar în cele din urmă compania care a dezvoltat software-ul nostru de facturare a reușit să finalizeze integrarea necesară pentru efectuarea plăților online. Vineri, 3 octombrie, am relansat în sfârșit plata online și transmiterea indexului de apă. Per total, trebuie să recunosc faptul că tranziția la noul sistem de facturare a fost mult mai anevoioasă decât ni s-a promis inițial, dar sperăm că de acum înainte nu vor mai exista probleme majore”, a transmis Kozsokár Attila, directorul general al Hidrokov SA. 

După schimbarea denumirii companiei din „Gospodărie Comunală SA” în „Hidrokov SA”, clienții pot accesa serviciile de plată online a facturilor și de transmitere a indexului de apă pe site-ul www.hydrokov.ro.

În materie de digitalizare, printre obiectivele pe termen lung ale companiei se numără și extinderea serviciilor online, având în vedere dificultățile constante legate de distribuirea facturilor, mai ales în mediul rural, în ciuda faptului că pentru acest serviciu compania plătește sume considerabile.

„Am încercat să colaborăm cu mai mulți furnizori de servicii poștale, însă rezultatele nu au fost cele așteptate. Facturile ajung adesea cu întârziere, iar clientul, în mod firesc, blamează furnizorul, deoarece responsabilitatea livrării facturii la timp ne aparține. Dacă nu există un serviciu poștal care să poată gestiona eficient acest lucru, atunci soluția este digitalizarea. Reluarea acestui serviciu este doar primul pas și deja lucrăm la extinderea gamei de servicii online”, a subliniat Kozsokár Attila.

Important: Pe platforma www.hydrokov.ro, atât persoanele fizice cât și cele juridice pot înregistra cu ușurință un cont de utilizator. Acesta simplifică gestionarea facturilor de apă, permițând plata cu cardul, vizualizarea facturilor anterioare și transmiterea indexului de apă. Compania încurajează toți clienții să își deschidă un cont online pentru o experiență mai rapidă și sigură.

HYDROKOV SA

Biroul de presă

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.