Horoscop 7-9 martie
Berbec
Înainte de weekend, faci multe planuri împreună cu persoana iubită. Dacă măcar o parte dintre ele vor prinde contur sâmbătă și duminică, distracția este garantată. Și va fi una de zile mari.
Taur
Vineri ești cam nehotărât: pe de o parte, ai tendința de a exagera, iar pe de altă parte, încerci să fii serios și cumpătat, pentru a păstra imaginea unei persoane integre. Care latură va învinge? Probabil niciuna, deocamdată.
Gemeni
Persoana iubită are chef de distracție și vrea să anime atmosfera din cuplu. Nici tu nu te vei lăsa mai prejos și vei veni cu propuneri concrete, care îi vor fi pe plac. Așa că se anunță un sfârșit de săptămână mai mult decât interesant.
Rac
Ai multe idei bune, dar ceea ce contează este să începi să le pui în practică. Altfel, riști să se piardă pe drum și să le vezi aplicate de altcineva. Iar asta ți-ar provoca multe regrete.
Leu
Dai randament maxim atunci când lucrezi pe cont propriu. În schimb, dacă trebuie să colaborezi cu o echipă, vineri lucrurile nu merg la fel de bine. Și sâmbătă și duminică, vei prefera să fii mai degrabă singur sau doar în compania câtorva persoane dragi.
Fecioară
Atunci când ai persoanele apropiate alături, crește și încrederea ta în propriile forțe. Totuși, ai grijă să nu devii prea dependent de alții! Încearcă să iei inițiative și pe cont propriu!
Balanță
Îți spui părerile într-un mod foarte sincer și, din anumite puncte de vedere, copilăresc. Prin urmare, nimeni nu se supără pe tine, nici măcar persoanele pe care le critici.
Scorpion
Vineri, reușești să finalizezi mai multe proiecte pe care le-ai lăsat neterminate zilele trecute. Satisfăcut de munca bine făcută, în weekend vei uita de orice probleme și vei știi doar de odihnă și de distracție.
Săgetător
Le spui oamenilor cu care interacționezi vineri exact ceea ce vor să audă. Astfel, îi câștigi de partea și îi determini să îți susțină proiectele. Strategia e excelentă, cu condiția să nu o folosești pe termen lung.
Capricorn
Vineri, atât șefii, cât și unele persoane apropiate își dau seama că ești în formă și într-o dispoziție bună. Așa că încearcă să te implice în tot felul de proiecte, unele destul de dificile. De aceea, termini săptămâna de lucru destul de obosit.
Vărsător
Colaborarea cu o persoană pe care ai cunoscut-o recent îți poate aduce multiple avantaje. Merită să petreceți mai mult timp împreună, deoarece veți descoperi multe lucruri în comun, iar din discuții vor apărea idei valoroase.
Pești
Vrei să lași o impresie plăcută într-un loc pe care îl vizitezi în acest weekend. Pentru a reuși, este important să nu încerci să pari altcineva, ci să fii cât mai natural!
Horoscop întocmit de clubmistic.ro