Havasi Balázs revine la Sfântu Gheorghe
Cel mai rapid pianist din lume va concerta în Săptămâna Culturală a Zilelor Sfântu Gheorghe
Artistul ungar Havasi Balázs, consemnat în Cartea Recordurilor drept cel mai rapid pianist din lume, se numără printre invitaţii speciali ai ediţiei din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe.
Purtătorul de cuvânt al organizatorilor, Erdely András, a declarat joi că Havasi va concerta la Sfântu Gheorghe pe data de 25 aprilie, iar biletele, care vor costa 35 de lei, vor fi puse în vânzare începând de săptămâna viitoare la Biroul de Evenimente Culturale din municipiu.
Havasi Balázs a obţinut recordul Guinness World în anul 2009, când a atins clapa unui pian de 13 ori într-o secundă. El a mai concertat la Sfântu Gheorghe şi anul trecut, la festivitatea de închidere a zilelor oraşului, „acompaniat” de un joc de artificii.
Tradiţionala săptămână culturală organizată cu prilejul Zilelor Sfântu Gheorghe va avea loc în perioada 24-30 aprilie şi va cuprinde numeroase concerte, recitaluri şi spectacole de teatru.
Primul spectacol va fi susţinut pe 24 aprilie de Corul Naţional de Cameră Madrigal, care a concertat la Sfântu Gheorghe şi în decembrie 2013, la invitaţia Asociaţiei de tineret „Ecou”, în cadrul programului naţional „Cantus Mundi”. Corul Madrigal a fost înfiinţat în anul 1963 de dirijorul Marin Constantin, iar în cei peste 50 de ani de existenţă a reprezentat România în lume, devenind un adevărat brand de ţară. A avut peste 4.100 de reprezentaţii pe scene din Europa, SUA şi Asia. În anul 1992, la Paris, Corul Madrigal a fost desemnat de UNESCO „Bun al Patrimoniului Universal”, iar în anul 2003 a primit din partea Preşedinţiei României decoraţia Meritul Cultural în grad de Comandor.
În cadrul săptămânii culturale va fi prezentat pe 28 aprilie şi spectacolul „La Belle Musique Française”, care îi va avea ca principali protagonişti pe Monica Opra, o apreciată solistă şi profesoară de muzică din Sfântu Gheorghe, şi orchestra „Castellani”, formată din 16 instrumentişti, membri ai Filarmonicii din Braşov. Monica Opra a declarat că a inclus în repertoriu cele mai cunoscute melodii din repertoriul lui Edith Piaf, Joe Dassin, Mireille Mathieu, Dalida, Zaz, Lara Fabian şi Patricia Kaas, care vor fi orchestrate într-o manieră inedită şi interpretate într-un stil personal.
Printre invitaţii Săptămânii culturale se numără şi Opera maghiară din Cluj cu musicalul „Undeva în Europa”, inspirat de filmul cu acelaşi titlu, semnat de Geza Radvanyi. „E un spectacol excepţional, care nu trebuie ratat. La Cluj s-a jucat luni de zile cu casa închisă, prin urmare prezenţa la Sfântu Gheorghe cu acest musical al Operei maghiare este un eveniment important chiar şi pentru publicul român”, a declarat Erdely András.