ACTUALITATE 12 martie 2009

Gyorgy Ervin, învestit subprefect

de Covasna Media | 644 vizualizări
Fostul prefect al judeţului, György Ervin, a fost învestit miercuri în funcţia de subprefect, de către actualul prefect Codrin Munteanu, întrun cadru intim la care au luat parte angajaţi ai Prefecturii Covasna. Noul subprefect este convins că va avea o colaborare bună cu prefectul Codrin Munteanu, colaborare care să vină în primul rând în folosul cetăţenilor. György Ervin a mai arătat că numirea sa reprezintă un pas important pentru comunitatea maghiară, care

Fostul prefect al judeţului, György Ervin, a fost învestit miercuri în funcţia de subprefect, de către actualul prefect Codrin Munteanu, întrun cadru intim la care au luat parte angajaţi ai Prefecturii Covasna. Noul subprefect este convins că va avea o colaborare bună cu prefectul Codrin Munteanu, colaborare care să vină în primul rând în folosul cetăţenilor. György Ervin a mai arătat că numirea sa reprezintă un pas important pentru comunitatea maghiară, care astfel va avea un reprezentant la nivelul Prefecturii Covasna.

György Ervin este născut în localitatea harghiteană Lueta, are 46 de ani şi a absolvit Facultatea de geologie la Cluj-Napoca şi a devenit membru UDMR în 1990. În 2004, György Ervin a fost numit de UDMR în funcţia de prefect al judeţului Covasna, un an mai târziu acesta retrăgându-se din Uniune, în urma depolitizării prefecţilor. Cu toate acestea, György Ervin nu a pierdut sprijinul UDMR, însuşi preşedintele Markó Béla purtând recent discuţii, la nivel central, pentru numirea sa ca subprefect.

Numirea lui György Ervin a dat peste cap propunerea înaintată Guvernului de PD-L Covasna, care-l dorea subprefect pe vicepreşedintele Valentin Ionaşcu. Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, crede că motivele numirii în postul de subprefect a unui fost membru UDMR se pot identifica la nivel politic central şi consideră că, dacă dacă maghiarii au acum un subprefect în Covasna, normal ar fi să le ofere românilor, la rândul lor, un viceprimar la Sfântu Gheorghe sau un vicepreşedinte de Consiliu Judeţean.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.