ACTUALITATE 5 iulie 2016

Greva de o oră a sindicaliştilor din administraţia locală s-a încheiat, programul de lucru a fost reluat

de Agerpres | 910 vizualizări

Greva de o oră a sindicaliştilor din administraţia publică locală din judeţul Covasna, declanşată marţi dimineaţă în mai multe primării şi instituţii subordonate în semn de protest faţă de nivelul scăzut al salariilor, s-a încheiat fără incidente, iar programul de lucru a fost reluat în mod normal, a declarat pentru AGERPRES liderul sindicatului „Nova Vita“, Ferencz Tibor Lajos.

Potrivit acestuia, la acţiunea de protest, care a avut loc în prima oră de la începerea programului, respectiv între 7,30 -8,30 sau între 8 şi 9 de la caz la caz, au participat aproape 600 de angajaţi din cadrul Consiliului Judeţean, ai primăriilor oraşelor Sfântu Gheorghe, Baraolt, Covasna şi Întorsura Buzăului, precum şi ai altor 14 primării din mediul rural, afiliaţi Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie. Cei care au participat la grevă nu vor fi plătiţi pentru ora în care nu au lucrat. Ferencz Tibor a menţionat că aproape jumătate dintre angajaţii acestor instituţii au salarii foarte mici, la nivelul salariului minim pe economie, iar între salariaţii administraţiei locale şi cei din administraţia centrală există un decalaj nejustificat de mare. Drept urmare, aceştia cer majorarea salariilor cu 25%, acordarea tichetelor de masă şi de vacanţă.

„Greva s-a încheiat fără incidente, după ştiinţa mea, programul de lucru a fost reluat. În majoritatea cazurilor, primarii şi şefii acestor instituţii ne susţin, consideră că revendicările noastre sunt îndreptăţite, pentru că cei care lucrează direct în administraţia locală cunosc această problemă“, a declarat liderul sindical.

Sindicaliştii ameninţă că dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate nici după această acţiune, atunci pe 12 iulie va fi organizată o grevă generală de o zi, iar ulterior vor fi strânse semnături pentru organizarea unei greve generale pe timp nelimitat începând cu data de 19 iulie a.c.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat pentru AGERPRES că susţine „nu sută la sută, ci mie la sută“, revendicările subalternilor săi, considerând că salariile lor sunt foarte mici în raport cu volumul de muncă şi responsabilităţile pe care le au.

„Salarizarea în administraţie nu este una corectă, nu este în raport cu responsabilităţile funcţionarilor, iar atât timp cât nu va exista un echilibru între salarii şi responsabilităţi, nu va exista eficienţă nici la nivel local şi nici la nivel central“, a declarat Antal Arpad.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.